monitorulcj.ro Menu
Politică

Surpriză pe listele de la parlamentare. Senatorul Lungu candidează pentru un nou mandat din partea PMP Sălaj

Președintele PMP Cluj, senatorul Vasile Cristian Lungu, va candida pentru un nou mandat în Parlament din partea organizației județene Sălaj.

Surpriză pe listele la parlamentare. Senatorul Lungu candidează pentru un nou mandat din partea PMP Sălaj

 

 


Senatorul Vasile Cristian Lungu va candida pentru un nou mandat din partea organizației Partidul Mișcarea Populară Sălaj, la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

 


Născut la Zalău, Lungu a dezvăluit că a fost o decizie grea, întrucât activitatea sa din ultimii ani s-a desfășurat la Cluj. Numele său în fruntea listei pentru alegerile parlamentare speră însă să atragă mai mulți electori PMP.

În ceea ce privește PMP Cluj, pentru alegerile parlamentare, organizația mizează pe fostul fotbalist Dorinel Munteanu, care va fi primul pe lista pentru Senat, urmat fiind de medicul Ioan Vereșiu de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj.


Un sălăjan deschide lista PMP Cluj pentru Camera Deputaților

Profesorul Avram Fițiu, născut de asemenea în județul Sălaj, localitatea Crasna, va deschide lista PMP Cluj pentru Camera Deputaților. În prezent, Fițiu este subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii. Profesorul a fost de asemenea candidatul PMP la funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, la alegerile din 27 septembrie.

Candidați pentru Camera Deputaților din partea PMP Cluj Mai sunt Andrei Maxim, Adrian Nap, Ioan Racolța, Borbely Folrin, primarul comunei Cătina, Olaru Paul.


CITEȘTE ȘI

Avram Fițiu și Dorinel Munteanu deschid listele PMP la parlamentare