monitorulcj.ro Menu
Politică

Sărbătorile pe timp de PANDEMIE. Iohannis, anunț despre cum vom sărbători Crăciunul în acest an

Klaus Iohannis a vorbit într-o conferință de presă despre desfășurarea sărbătorilor din acest an.

sarbatorile-pe-timp-de-pandemie-iohannis-a-spus-cum-vom-sarbatorii-craciunul-in-acest-an

 

 


Președintele României a afirmat miercuri, într-o conferință de presă, că nu s-a luat în discuție carantinarea țării, dar a precizat că anul acesta „ ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului”, adică „în și cu familia”.

Președintele a spus că nu s-a discutat despre o eventuală stare de urgență în perioada sărbătorilor. Klaus Iohannis cere oamenilor să petreacă Craciunul cu familia pentru a Evita luarea unor măsuri drastice.


„Nu am luat în discuţie, nu s-a discutat un astfel de demers. Măsurile luate, restricţiile în vigoare sunt cele pe care le cunoaştem. (...) Nu cred că sărbătorile de iarnă vor fi în acest an ca în alţi ani. Se va putea călători în mai puţine locuri, vor fi restricţii şi cred că anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului - este sărbătoare în şi cu familia”, a declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a spus miercuri, într-o conferință de presă, că în acest moment nu se impune o nouă carantină totală, așa cum a fost în primăvară. Totodată, președintele a spus că, în acest moment, nu trebuie să căutăm vinovați, ci soluții pentru a preveni răspândirea bolii.


CITEȘTE ȘI:

Cum stă Clujul, comparativ cu alte județe, raportat la numărul de teste de COVID19?