monitorulcj.ro Menu
Politică

Turda va avea un parc ştiinţific balnear

Primarul Turzii, Tudor Ştefănie a anunţat în cadrul forului deliberativ aprobarea cofinanţării pentru realizarea la Turda a unui parc ştiinţific balnear, primul înfiinţat vreodată la nivel naţional în România.

Investiţia va costa aproximativ 3 milioane de euro şi va fi finalizată prin înfiinţarea unei universităţi balneare. Ideea „universităţii balneare” în oraşul de pe Arieş a apărut la conferinţa naţională de speleoterapie ce a avut loc la începutul lunii octombrie în Turda. Ştefănie a afirmat atunci că autorităţile locale vor sprijini proiectul înfiinţării unei universităţi balneare la Turda. Acest obiectiv de o importanţă majoră va avea ca şi scop primordial creşterea atractivităţii turistice a municipiului, dar şi creşterea economică a regiunii. Ţintele bine stabilite încă de la început vizează atât întrebuinţarea viitorului parc ştiinţific în scopuri educative cât şi în scopul dezvoltării tursimului balnear din zona Turzii. Obiectivul va fi realizat în parteneriat cu Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, Asociaţia română de Balneologie, Municipiul Turda şi SC Turda Salina Durgău SA. D.D.