monitorulcj.ro Menu
Politică

Protest spontan FSLI la Ministerul Educaţiei

Câteva zeci de cadre didactice, membre ale Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), au organizat miercuri un protest spontan în faţa Ministerului Educaţiei, nemulţumite de anunţul guvernanţilor de a îngheţa salariile în 2012.

În faţa Ministerului Educaţiei s-au adunat aproximativ 70 de persoane, dar potrivit reprezentanţilor FSLI se aşteaptă ca numărul protestatarilor să crească.Sindicaliştii se plâng de lipsa dialogului special cu toţi reprezentanţii Guvernului.Ei aşteaptă să fie primiţi la discuţii de ministrul Daniel Funeriu.FSLI atragea atenţia angajaţilor din educaţie că promisiunile Guvernului privind majorarea salariilor după luna aprilie 2012 sunt "o minciună crasă şi o sfidare" la adresa dascălilor, care pierd în fiecare lună sute de lei la salariu.Niciun profesor nu va primi o majorare sau indexare salarială, întrucât cadrele didactice trebuie să îşi recupereze, de fapt, drepturile băneşti care le-au fost luate în mod abuziv de actualii guvernanţi, se arată într-un comunicat de marţi al FSLI.Federaţia a făcut o analiză a salariilor pe care le vor primi cadrele didactice în anul 2012, îngheţate la nivelul celor din 2011, potrivit deciziei Guvernului şi a celor pe care ar fi trebuit să le primească dascălii, dacă s-ar fi respectat legile din România.