monitorulcj.ro Menu
Politică

Câinii fără stăpân, pe masa deputaţilor

În timp ce parlamentarii se acuză de „atitudini pur politice”, Primăria clujeană spune că maidanezii de aici sunt puțini și ținuți sub control.

Proiectul privind câinii fără stăpân, blocat în Camera Deputaţilor din cauza dezbaterilor tensionate între liderii Puterii şi cei ai Opoziţie,i ar putea fi supus votului în cursul săptămânii viitoare.

Camera Deputatilor a adoptat pe 17 octombrie legea pe articole, însă votul final a fost amânat de mai multe ori din cauza controverselor asupra proiectului. Reprezentanţii Opoziţiei au acuzat Puterea că susţine o lege care va permite primarilor să eutanasieze „în masă” câinii fără stăpân, sau mai mult, va permite tratamente brutale pentru animale, în „mod legal”.

În ultima săptămână, reprezentanţii Puterii - atât cei din PDL, cât şi ci din UDMR - au acuzat, la rândul lor, Opoziţia că atitudinea adoptată faţă de acest proiect este „pur politică” şi electorală. Ei au subliniat faptul că scopul legii câinilor fără stăpân nu este de a obliga administraţiile locale să eutanasieze animalele, ci să rezolve situaţia acestora. Ieri, Elena Udrea a declarat că „responsabilitatea pentru câinii vagabonzi revine atât ONG-urilor, cât şi politicienilor”.

Legea „oferă pârghii” autorităţilor locale

Reprezentanţii PDL şi UDMR Cluj precizează că legea permite fiecarei primării să decidă, în urma consultării cetăţenilor, ce soluţie adoptă, fie construirea de adăposturi, sterilizarea, fie eutanasierea. „Trebuie să oferim mai multe pârghii autorităţilor locale, nu spun că susţin eutanasierea câinilor, noi doar oferim aceste pârghii. Iar părerile în rândul Opoziţiei sunt împărţite, nu toţi se împotrivesc. Este o lege necesară şi este foarte important de reţinut că autorităţile locale vor avea mai multe pârghii la dispoziţie, se va putea alege”, a declarat deputatul PDL Petru Călian pentru Monitorul de Cluj.

Mate Andras: „Este o cale de mijloc”

Deputatul UDMR Mate Andras subliniază, la rândul său, faptul că proiectul propus de Putere privind câinii fără stăpân oferă o cale de mijloc, iar atitudinea Opoziţiei nici măcar „nu este sinceră”, ci este una pur politică. „Sunt două tabere, cei care luptă împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân şi cei care îşi doresc asta. Noi credem că soluţia este la mijloc, de aceea Camera Deputaţilor a venit cu acest amendament, adică să lăsăm administraţia locală să decidă varianta, cu consultarea cetăţenilor. Cred că Opoziţia încearcă să facă un avantaj din faptul că se opune acestui proiect, este totuşi o cale de mijloc şi nu înţelegem de ce se opun, este probabil o chestiune electorală, aşa cum am mai spus. Proiectul ar putea fi pus pe ordinea de zi, tot ce este posibil, săptămâna viitoare”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras.

Itu: „S-ar fi impus o decizie comună, la nivelul întregii ţări”

Deputatul PSD Cornel Itu consideră că, dimpotrivă situaţia nu ar trebui lăsată pe umerii autorităţilor locale. Astfel, el crede că ar trebui luată o decizie comună, la nivelul întregii ţări. „Cred că legea ar trebui gândită mai bine, nu ar trebui să lăsăm la alegerea autorităţilor locale decizia privind aceşti câini fără stăpân. Există exemplul Bulgariei, unde au fost sterilizaţi câinii fără stăpâni, cu sprijinul unui ONG, care de altfel s-a implicat şi la Dej. S-a făcut o treabă bună, a fost un lucru pozitiv această acţiune”, a spus deputatul pentru Monitorul de Cluj.

La Cluj câinii nu vor fi eutanasiaţi

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca susţin că, la nivel local, problema câinilor fără stăpân se poate rezolva „înţelept”. „Nu cred că se poate pune problema eutanasierii câinilor la Cluj. Aici nu avem o problemă chiar aşa de mare cu maidanezii, care să nu poată fi rezolvată prin centrul de ecarisaj şi adopţii”, a menţionat pentru Monitorul de Cluj, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu.