monitorulcj.ro Menu
Politică

Vass explică motivele creşterii sau scăderii bugetelor unor ministere

Administraţia Prezidenţială va primi în 2012 un buget mai mare cu 184.000 de euro faţă de 2011, justificat de acordarea de medalii şi de lucrările la Muzeul Cotroceni, iar la Secretariatul General al Guvernului diminuarea bugetului e cauzată de scăderea sumelor pentru reabilitarea Palatului Victoria.

Consilierul premierului, Andreea Paul (Vass), a explicat pentru gândul.info cum se justifică fiecare propunere de modificare a bugetelor de care vor beneficia instituţiile statului anul viitor.Potrivit sursei citate, unele instituţii au nevoie de mai mulţi bani în 2012 faţă de 2011 pentru a putea atrage fonduri europene nerambursabile, altele pentru a angaja funcţionari (de ex. Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei), iar altele pentru a putea organiza evenimente festive (Curtea Constituţională) sau pentru achiziţionarea unui sediu în provincie. La polul opus se află instituţiile care pierd bani din motive de disponibilizări de personal (Ministerul de Interne) sau ca urmare a reducerii sumelor necesare unor programe (Ministerul Dezvoltării Regionale).„Suplimentarea fondurilor (pentru Administraţia Prezidenţială-n.red.) de la 28,8 milioane de lei la 29,6 milioane de lei este pentru medalii şi pentru Muzeul Cotroceni”, a explicat Andreea Paul (Vass).Executivul susţine că diminuarea de la 3,44 miliarde lei la 3,15 miliarde lei la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este în principal din cauza reducerii sumelor aferente programelor vizând „Pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea drumurilor” şi „Alimentarea cu apă a satelor”, scrie gandul.info.Ministerul Muncii va primi mai puţini bani decât în 2011 ca urmare a scăderii transferurilor din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj.Explicaţiile obţinute de gândul privind fondurile de care va beneficia fiecare dintre ministere arată că, de exemplu, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Mediului au primit mai mulţi bani faţă de 2011 pentru atragerea fondurilor europene nerambursabile.Curtea de Conturi are nevoie de fonduri mai multe pentru majorarea cu 30 a numărului de posturi, precum şi pentru achiziţionarea unui sediu pentru Camera de Conturi Dolj, iar Agenţia Natională de Integritate are nevoie de mai mulţi bani, printre altele, pentru finanţarea în anul 2012 a 10 posturi suplimentare, precum şi pentru cumpărarea unor servicii de arhivare electronică a declaraţiilor de avere.În cazul Ministerului Finanţelor, suplimentarea fondurilor se explică în principal prin fondurile necesare pentru plata despăgubirilor de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la Ministerul Economiei, majorarea se datorează în principal asigurării sumelor necesare pentru programul Kogălniceanu şi pentru închiderea minelor.La Ministerul de Interne reducerea bugetului în anul 2012 e determinată şi de faptul că în cursul anului 2011 numărul de posturi din minister se diminuează cu 10.000 de posturi.Pentru că au de soluţionat de 10 ori mai multe contestaţii faţă de acum 5 ani, reprezentanţii Consiliul National de Solutionare a Contestaţiilor au primit, prin proiectul de buget, o sumă mai mare pentru 2012 decât în acest an.