monitorulcj.ro Menu
Politică

Mircea Geoană, propus pentru excludere din PSD

Comisia de Integritate a PSD a luat decizia fără să-l audieze pe actualul şef al Senatului.

 

Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală (CNAIM) a PSD a decis ieri, cu 43 de voturi pentru şi cinci împotrivă, să propună Comitetului Executiv Naţional al formaţiunii excluderea din partid a lui Mircea Geoană, a anunţat preşedintele comisiei, Dan Şova. Şova nu a dorit însă să precizeze care sunt încălcările de statut al partidului constatate de comisie. „Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală s-a întrunit astăzi (ieri – n.r.), la sesizarea Biroului Permanent Naţional, în legătură cu încălcarea statului PSD de către domnul senator Mircea Dan Geoană. Am dezbătut problema şi, în conformitate cu prevederile statutului, Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală a luat decizia de a propune Comitetului Executiv Naţional excluderea domnului Mircea Geoană din Partidul Social Democrat”, a declarat Dan Şova.El a precizat că, în conformitate cu statutul PSD, CNAIM analizează faptele, încălcările statutului şi stabileşte care este decizia din punct de vedere regulamentar care poate fi luată împotriva unui membru, cum este şi Mircea Geoană. Întrebat care sunt încălcările pentru care CNAIM a propus excluderea lui Mircea Geoană din PSD, Dan Şova s-a rezumat să spună că este vorba despre „o chestiune internă”. A fost la comisie, dar nu a fost băgat în seamăDeşi s-a prezentat la comisie, Mircea Geoană nu a mai fost audiat înainte de a se lua decizia excluderii sale.„Noi i-am trimis o invitaţie domniei sale. Nu ne-a remis nici un comunicat, dacă vine sau nu vine. La ora 13.00 a început comisia, la ora 14.00 s-a încheiat. Când a venit domnia sa, la ora 14.15, am vorbit cu dânsul. I-am spus că nu am primit nici un fel de comunicare. Mi-a spus că a spus la televizor. Noi suntem un organ care aplică statutul PSD-ului. În plus de asta, în timpul conferinţei de presă a domniei sale, eu mă aflam în şedinţa biroului comisiei. Oricum, şi dacă aş fi stat în faţa televizorului, aceste mesaje nu se transmit prin televizor, ci în mod oficial”, a explicat Dan Şova.Întrebat dacă este adevărat că Mircea Geoană a fost convocat la şedinţa CNAIM pentru ora 14.15, Şova a răspuns afirmativ, dar a precizat că nu a primit vreo confirmare că va veni. Geoană a fost consternatLa aflarea veştii că s-a propus excluderea sa din partid, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-a declarat consternat şi a spus că nu îşi mai recunoaşte propriul partid. „Aş vrea să transmit un mesaj către colegii din teritoriu: nu şefii mari de la Bucureşti, nu politicienii care luptă pentru putere în partid contează. Aş vrea să vă rog din inimă să vă păstraţi calmul şi echilibrul”, a declarat Geoană.El a recunoscut că există multă tensiune şi incertitudine la baza partidului, dar nu a dorit să avanseze nici un scenariu legat de evoluţia ulterioară a PSD.