monitorulcj.ro Menu
Politică

Donald Trump, pus sub acuzare pentru a doua oară. Este o premieră în istoria SUA

Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru a doua oară de Camera Reprezentanților. Principalul cap de acuzare formulat împotriva lui Donald Trump este „incitarea la insurecție”.

Donald Trump, pus sub acuzare pentru a doua oară. Este o premieră în istoria SUA

 

 


 

Donald Trump devine primul președinte din istoria SUA care este pus sub acuzare de două ori în timpul mandatului. Camera Reprezentanților a decis, miercuri, pentru a doua oară, declanșarea procedurii de punere sub acuzare a președintelui în exercițiu Donald Trump.


 

El este acuzat de „incitare la insurecție” pentru rolul pe care l-a avut în asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, când o mulțime violentă a pătruns în sediul Congresului american, care se pregătea să valideze victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2020.


Nancy Pelosi, lidera majorității democrate din Camera Reprezentanților, a semnat actul de acuzare votat miercuri, ceea ce îi conferă putere de lege. Acum, actul de acuzare va fi transmis Senatului, care va trebui să se pronunțe dacă Donald Trump se face vinovat sau nu pentru incitare la violență.

Au fost 232 de voturi pentru punerea președintelui sub acuzare, inclusiv din partea a 10 congresmeni republicani. Împotrivă au votat 197 de congresmeni, iar 5 s-au abținut. Dintre cei care nu au votat, patru au fost republicani. Votul „bipartizan” de acum pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump este cu atât mai semnificativ cu cât la prima procedură de impeachment a lui Donald Trump, anul trecut, nu a existat nicio „dezertare” din tabăra republicană.


Acum, mingea este în terenul Senatului, unde republicanii au o majoritate strânsă. Liderul senatorilor republicani, Mitch McConnell, a lăsat deschisă posibilitatea unui vot de condamnare, însă asta se va întâmpla după ce Donald Trump deja va fi părăsit Casa Albă, lucru care se va petrece miercurea viitoare, pe 20 ianuarie.

Primul președinte american pus sub acuzare de două ori

Cert este că Donald Trump intră în istorie chiar pe final de mandat: el devine primul președinte american care este pus sub acuzare de două ori în Camera Reprezentanților, în spețe total diferite.


Donald Trump a mai fost pus sub acuzare, la începutul anului trecut, pentru „obstrucționarea Congresului” și „abuz de putere”, dar a fost achitat de Senatul dominat de republicani. Anul trecut, Donald Trump a fost acuzat că a încercat să-l șantajeze pe președintele Ucrainei pentru a obține informații compromițătoare despre Joe Biden, contracandidatul său democrat în cursa pentru alegerile prezidențiale.

Donald Trump este al treilea președinte american care trece printr-o astfel de procedură ce poate duce la destituire, dar este singurul căruia i se întâmplă de două ori în același mandat.

În 1868, democratul Andrew Johnson a fost inculpat, în urma destiturii unuia dintre miniştrii săi.  În 1998 a fost rândul lui Bill Clinton să fie inculpat, pentru sperjur, după ce a minţit cu privire la o legătură cu Monica Lewinsky, o stagiară de la Casa Albă.  Amândoi au fost achitați în Senat.

Impeachment-ul sau procedura de punere sub acuzare este o procedură înscrisă în Constituţia americană prin care Congresul poate, în urma unei investigaţii, să acuze un oficial al puterii executive de „infracţiuni şi delicte grave” şi apoi să îl demită în urma unui proces politic.

Prerogativa de acuzare aparţine Camerei Reprezentanţilor, în timp ce prerogativa judecării cazului aparţine Senatului. Ea presupune un larg acord al forţelor politice, pentru că destituirea necesită votul unei majorităţi a două treimi dintre senatori.

CITEȘTE ȘI

Donald Trump va fi pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor