Politică
Ponta: „Haideţi la PSD, la circotecă!”
Copreşedintele USL, social-democratul Victor Ponta, i-a invitat la „circotecă, la PSD” pe jurnaliştii care insistau să îl întrebe referitor la demersurile privind revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului şi excluderea acestuia din Partidul Social Democrat.
La o conferinţă de presă a Uniunii Social Liberale, jurnaliştii au insistat să-i întrebe pe liderii USL referitor la ceea ce se va întâmpla cu Mircea Geoană.„Haideţi la PSD, la circotecă!”, le-a spus Ponta, în glumă, jurnaliştilor.La rândul său, liderul conservator, Daniel Constantin, a subliniat că „decizia PSD luată în cadrul USL va fi respectată”.În context, liderul liberal, Crin Antonescu, a arătat că problemele legate de social-democratul Mircea Geoană se discută doar la PSD.„Problemele legate de domnul Geoană sunt chiar probleme care se discută la PSD şi domnul preşedinte Ponta, cu bunătatea sa caracteristică şi cu toleranţa recunoscută, v-a invitat la PSD, să dezbateţi subiectul după pofta inimii îndelung”, le-a spus Antonescu jurnaliştilor.