Politică
Soluții pentru reducerea deficitului de medici de la țară
Decanii facultăților de medicină din România propun o soluție pentru rezolvarea, într-o anumită măsură, a deficitului de medici de la sate.
Astfel, ei recomandă ca absolvenții facultăților de medicină să obțină dreptul de liberă practică imediat după terminarea facultății sau după un an de stagiatură. „Se va rezolva, astfel, parțial deficitul de medici din mediul rural”, a declarat Anca Buzoianu (foto), decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca și preşedintele Asociației Decanilor Facultăților de Medicină din România (ADFMR).Membrii ADFMR mai recomandă ca cei care nu promovează rezidențiatul să facă un an de stagiatură în spitale universitare sau județene, sub îndrumarea unui medic primar doctor în științe care le va permite ulterior obținerea dreptului de liberă practică. Toate aceste soluții au fost discutate în cadrul celei de a treia Conferinţe Naţionale a Decanilor Facultăţilor de Medicină din România, care a avut loc la Timișoara.