Politică
Benedek Zakarias, deputat UDMR, propune ca înmatricularea și înregistrarea vehiculelor să se facă într-o singură zi și un singur loc
Parlamentarii UDMR au depus o propunere legislativă prin care înmatricularea şi înregistrarea vehiculelor să aibă loc într-o singură zi şi într-un singur loc, prin aceasta Uniunea dorind introducerea, în România, a unor exemple de bune practici din Occident.
Actul normativ aduce îmbunătăţiri semnificative privind reducerea birocraţiei şi costurile înmatriculării, iar iniţiativa a fost elaborată de Benedek Zakarias şi Bende Sandor, deputaţi UDMR, a anunţat un comunicat al Uniunii transmis Agerpres.
„Mulţi proprietari de maşini au declarat că procesul de înmatriculare a vehiculelor este foarte complicat în România. Acest lucru este cauzat de faptul că procedura de înmatriculare are loc în mai multe instituţii, implică multă administraţie, bani şi timp. Am elaborat o propunere legislativă, care vizează crearea unui sistem mai eficient, iar în cazul înmatriculării, proprietarii ar trebui să se deplaseze la un singur loc, unde se eliberează toate documentele necesare pentru înmatriculare”, a declarat deputatul sibian Benedek Zakarias, viceliderul grupului parlamentar al UDMR, citat de comunicat.
Bende Sandor, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, a evidenţiat partea practică a propunerii legislative.
„Propunerea dispune ca înmatricularea vehiculelor să se desfăşoare numai la sediile Registrului Auto Român (RAR). Momentan, programările trebuie făcute în două locuri, iar pentru a demara procedura de înmatriculare simplificată dorim să consolidăm acest sistem, pentru a putea rezolva înmatricularea vehiculelor într-o zi şi într-un singur loc”, a explicat Bende Sandor.
Dacă Parlamentul va adopta propunerea legislativă iniţiată de către UDMR, aceasta va intra în vigoare începând de anul viitor.