Politică
Verdictul pentru deşeuri, amânat cu o zi
Deşi era aşteptat în cursul zilei de ieri, verdictul în cazul procesului privind contestaţia pentru centrul de management al deşeurilor a fost amânat cu o zi.
Astfel, pronunţarea instanţei va avea loc astăzi. „Nu este vorba neaparat de o amânare propriu-zisă, ci de o problemă tehnică în sistem. Verdictul va fi pronunţat joi”, a explicat purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj, Victor Popa. Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a declarat marţi că aşteaptă decizia instanţei pentru a putea semna cât mai repede contractul pentru noul centru de deşeuri.„În funcţie de soluţia dată de Curtea de Apel, noi avem doar două soluţii: fie instanţa admite contestaţia şi atunci dosarul se va semna cu cei desemnaţi câştigători, fie instanţa respinge contestaţia şi va trebui să analizăm ofertele şi să decidem altceva decât ce s-a decis până acum. Dacă avem această hotărâre, eu promit că în scurt timp comisia va lua o decizie şi, de asemenea, sper ca în cel mai scurt timp să se semneze acest contract. În paralel, noi am demarat licitaţiile pentru celelalte componente ale proiectului, respectiv construirea de staţii de transfer, închiderea de rampe, echipamente pentru dotarea centrului. Licitaţia pentru construirea staţiilor de transfer a avut deja loc şi avem înregistrate 16 oferte”, a spus Alin Tişe.
Licitaţia pentru construirea centrului de deşeuri a avut loc acum un an, pe 18 noiembrie 2010, câştigătoare fiind declarată asocierea dintre Hidrocontrucţia SA, SC Iridex Group Construcţii SRL şi SC Agip Proiect SRL, care a avut cea mai mică ofertă financiară la licitaţie, de 103 milioane de lei.Până în prezent, proiectul nu a putut fi pus în aplicare, fiind blocat constant de contestaţii.