monitorulcj.ro Menu
Politică

Lider nou la Organizaţia judeţeană de Femei a PC

Silvia Circo este noul preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene de Femei a Partidului Conservator (PC).

Circo a fost desemnată să preia şefia organizaţiei la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul şedinţei Biroului Executiv Judeţean. Potrivit reprezentanţilor PC Cluj, principala rezoluţie a echipei este de a spori popularitatea şi influenţa ei, „astfel încât să dobândească statutul de cea mai puternică şi activă organizaţie de femei dintre toate organizaţiile de acest gen ale partidelor din judeţ”.Noul preşedinte al femeilor conservatoare are pe agendă o serie de acţiuni caritabile prin care să sprijine femeile şi copiii defavorizaţi. De asemenea, Circo îşi doreşte să facă lobby la Parlamentul României pentru adoptarea textului legislativ complet împotriva violenţei în familie, care să transpună în măsuri concrete principiul egalităţii de şanse şi să asigure respectarea drepturilor omului pentru fiecare femeie şi pentru fiecare familie.De asemenea, Silvia Circo sprijină prezenţa femeilor pe listele consiliilor locale locale, în cadrul alegerilor de anul viitor, dar şi pentru Primării, acolo unde există potenţial. Alegerile la Organizaţia de Femei a PC vor avea loc peste două luni.