monitorulcj.ro Menu
Politică

Vasile Dîncu: „Nu am avansat deloc cu reforma statului”

Senatorul Vasile Dîncu a discutat, într-o emisiune radio, despre efectele negative pe care slaba guvernare și lipsa reformelor le au asupra societății românești.

Vasile Dîncu: „Nu am avansat deloc cu reforma statului”

 

 


Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, a declarat că reforma statului, deși a fost începută, a fost abandonată „pe drum”, arătând că sistemul de promovare a funcționarilor publici este defectuos.

 


„Nu am avansat deloc cu reforma statului. Am început reforma și am lăsat-o undeva la mijloc. Și aici sunt două lucruri care sunt foarte importante, ceea ce înseamnă simplificarea statului, care este foarte importantă. Avem în momentul acesta 1.280.000 de funcționari publici. Acești funcționari publici sunt un fel de piramidă inversată – cei mai mulți au grade superioare, iar jos, la bază, este un mic vârf de debutanți. Nu poate supraviețui o asemenea structură, este o structură care nu lucrează. Mai este un lucru, sunt trei trepte pentru funcționarii publici.

Eu făcusem un proiect pe care l-am lăsat și nu l-a mai continuat nimeni, pentru că nici PSD-ul când a venit nu a mai vrut să continue, decât Grindeanu, și l-au mai liniștit și pe el, am început cu câteva proiecte care erau lucrate cu Banca Mondială, cu Uniunea Europeană, legat de modul în care restructurăm organizarea, pentru că în momentul acesta, cu trei trepte pentru funcționarul public, la 31 de ani, funcționarul public ajunge tocmai în vârf, iar de acolo nu mai e motivat să facă ceva. De acolo cum îl mai stimulezi? Trebuie să pui condiții, inclusiv salarizarea, mai multe trepre de salarizare și alte lucruri, o strategie întreagă am trecut-o prin guvern în 2016 pentru pregătirea continuă a forței de muncă din administrație, simplificarea administrației și descentralizarea”, a declarat Dîncu, la o emisiune online.


Încotro merge dezvoltarea României?

Senatorul Vasile Dîncu a făcut o comparație între direcția de dezvoltare a țării noastre și a vecinei Serbia, care, în ciuda lipsei unor fonduri, a trasat o viziune de modernizare pe care o urmează cu succes.

„Am văzut cum se dezvoltă țările din preajma noastră, fără resurse, cum face Serbia. Se văd urmele războiului și a faptului că au fost blocați, dar să vede o strategie. Am văzut strategia de dezvoltare a Belgradului, de exemplu, este ceva fantastic, cu ajutorul țărilor străine, cu resursele lor, fac tot ce pot să se dezvolte.


La noi, în loc să sprijinim dezvoltarea, Cîțu a blocat ajutorul pentru firme, deși se ține liberal. Nu a dat miliardul acela pentru firme mici și mijlocii în pandemie și singura explicație este că într-adevăr la noi lipsește un sens comun și lipsește o idee de guvernanță. Apare numai nebunia asta a ochelarilor roz, e o boală a politicii. Când ajunge cineva la putere, vede numai partea bună și exagerează”, a arătat sociologul.

„Nu am reușit să o oprim în niciun fel migrația”

Președintele Consiliului PSD este de părere că principala piedică în dezvoltarea țării este proasta gestionare a resurselor, fie că vorbim de cele materiale sau de resursa umană. El arată că România nu a reușit în niciun fel să oprească migrația, mai ales când vine vorba de persoanele sub 40 de ani și cu studii universitare.


„Ceea ce se întâmplă cu subsistemele societății este cel mai grav lucru. De exemplu, gestiunea resurselor, de la resursele minerale, la resursa umană, avem două fenomene distrugătoare, generate de lipsa de guvernanță. Vorbim, în primul rând, de migrație. Nu am reușit să o oprim în niciun fel, dar s-a oprit un pic în pandemie. Au revenit câțiva muncitori care oricum nu aduc plus valoare, dar pleacă în continuare românii la o vârstă activă și cu studii superioare.

Noi formăm forță de muncă pentru alții și resursa umană este cea mai importantă a unei țări. ică, nu îi găsim nicăieri. Sunt plutitori în societate și nu ne interesează să îi găsim. Sunt zilieri, alții sunUn indicator că noi ne pierdem și ceea ce avem, este Bacalaureat, intenția de a te înscrie la Bacalaureat. Bacalaureatul nu mai contează la noi, iar în momentul când acesta nu mai contează, iar la școlile profesionale nu merge nimeni, acesta este un faliment pur și simplu a unei populației. Noi nu avansăm în niciun fel aici. Avansul merge în paralel cu educația”, a conchis politicianul clujean.