monitorulcj.ro Menu
Politică

Vasile Dîncu: „PSD nu va face nicio înțelegere cu PNL”

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, a declarat că social-democrații nu își doresc să negocieze cu Partidul Național Liberal pentru susținerea unui guvern minoritar, „nici pe față, nici pe la spate”

Dîncu: „PSD nu va face nicio înțelegere cu PNL”

 

 


PSD va nu face nicio înțelegere, „nici pe față, nici pe la spate” cu PNL, a declarat duminică seară senatorul PSD Vasile Dîncu. Florin Cîțu își va pierde postul pentru că social democrații nu vor susține un guvern minoritar, mai spune el. Potrivit lui Vasile Dîncu, PSD nu își dorește neapărat organizarea de alegeri anticipate.

 


„În nici un caz, noi nu vom susține un guvern minoritar pentru că nu va fi eficient nici pentru România. Suntem într-o situație de criză, în care, cred eu, mai bine resetăm, chiar dacă cu niște costuri, viața politică, în acest moment, prin niște alegeri anticipate; nici noi nu ne dorim neapărat alegeri anticipate. Domnul Iohannis este actorul principal în această criză, chiar dacă stă în spate. În viitor, îi va veni direct domniei sale din nou ocazia să acționeze. Partidul Social Democrat nu își poate permite în acest moment să facă nici un fel de înțelegere, nici pe față, nici pe la spate cu Partidul Național Liberal și o spunem foarte clar”, a spus Vasile Dîncu, la Digi24.

„E o mare ipocrizie în discursul lui Florin Cîțu. Parcă până ieri eram cel mai periculos partid pentru România, un partid cu care nu se negociază și alte lucruri. El poate să încerce să negocieze cu toate partidele, deocamdată noi nu ne-am manifestat în vreun fel dorința de a negocia cu Florin Cîțu și nici nu cred că vom avea cu ce să negociem. În mod normal, Florin Cîțu are trebui să plece de la guvernare, fie că pică pe moțiunea USR, fie pe moțiunea Partidului Social Democrat, el nu mai are foarte mult de trăit la guvern. Chiar dacă a ajuns președintele Partidului Național Liberal, el este în acest moment «pe ducă», să spun așa, nu va mai conduce prea mult timp Guvernul României, cu siguranță. Nu este nicio asociere în acest moment între PSD și PNL”, a mai spus acesta.


Cîțu: „Vom discuta cu toate partidele”

Florin Cîțu, proaspăt ales președinte al PNL, a declarat negocieri cu toate partidele din Parlament pentru menținerea guvernului său, lăsând în premieră ușa deschisă pentru o înțelegere cu PSD sau cu AUR:

„Vom discuta cu toţi cei care în Parlamentul României vor susţine un guvern şi nu vor o criză politică în România (…). Cu toate partidele. Pe de o parte, avem USR, care negociază cu PSD şi AUR, şi atunci nu ai ce să faci, nu negociem cu nimeni (…)”, a spus Cîțu duminică.


„În acest moment, avem o alianţă PSD-AUR-USR în Parlamentul României, care vrea să dea jos Guvernul. Matematic, v-am spus preferinţa mea şi eu zic că varianta care are cele mai multe şanse este cea în care vom continua cu o guvernare PNL-USR-UDMR şi voturile minorităţilor. Asta este ce vreau eu, pentru asta mă voi lupta, asta voi negocia în Parlamentul României. Atât timp cât USR îşi menţine opinia că vrea să dea jos Guvernul, alături de AUR şi de PSD, e complicat să discutăm cu ei. După ce decid dacă mai vor să stea cu PSD şi AUR, atunci discutăm cu ei”, a mai spus Cîţu.

Anunțul lui Florin Cîțu vine pe fondul refuzului categoric al USR PLUS de a susține un guvern condus de acesta. Pe de altă parte, tot Florin Cîțu spusese sâmbătă, în discursul de candidat la șefia PNL, că nu va negocia niciodată cu PSD, pe care l-a catalogat drept „dușmanul PNL”.


CITEȘTE ȘI

Alin Tișe, numit în funcția de vicepreședinte PNL în domeniul justiției și drepturilor cetățenești. Ce funcții ocupă ceilalți candidați?