monitorulcj.ro Menu
Politică

Clujeanul Mihai Goțiu, pe lista noilor miniștri în Guvernul Cioloș. Ce minister va conduce?

USR a prezentat lista finală a noilor miniștri în Guvernul Cioloș. Clujeanul Mihai Goțiu apare pe această listă ca ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor și spune că va accepta funcția.

Clujeanul Mihai Goțiu, pe lista noilor miniștri în Guvernul Cioloș. Ce minister va conduce?

 

 


Mihai Goțiu a confirmat pentru monitorulcj.ro că a avut discuții în acest sens atât cu Dacian Cioloș, cât și cu Dan Barna și că ia în considerare să accepte funcția propusă.

 


„Am discutat cu Dacian Cioloș și cu Dan Barna, au fost discuții și astăzi și, evident, am vorbit și înainte despre această propunere”, a spus Goțiu, confirmând că va accepta să conducă noul minister.

Astăzi a avut loc o ședință susținută de Dacian Cioloș și USR-PLUS, în cadrul acesteia fiind dezbătute planul de guvernare, dar și o posibilă listă a miniștrilor.


Lista miniștrilor în Guvernul Cioloș

Astfel, Biroul Naţional al USR a agreat, duminică, lista de miniştri şi forma finală a programului de guvernare care vor fi propuse spre validare în Comitetul Politic al partidului, care se va întruni la ora 18.00.

Lista de miniştri este următoarea, anunţă Biroul de presă al USR:


prim-ministru - Dacian Cioloş
ministrul Afacerilor Externe - Dan Barna
ministrul Apărării Naţionale - Nicu Fălcoi
ministrul Afacerilor Interne - Alin Stoica
ministrul Justiţiei - Stelian Ion
ministrul Finanţelor - Dragoş Pîslaru
ministrul Transporturilor şi Infrastructurii - Cătălin Drulă
ministrul Energiei - Cristina Prună
ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului - Claudiu Năsui
ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - George Căţean
ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Mihai Goţiu
ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Cristian Ghinea
ministrul Sănătăţii - Ioana Mihăilă
ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Ionuţ Moşteanu
ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale - Oana Ţoiu
ministrul Educaţiei - Corina Atanasiu
ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - Monica Berescu
ministrul Culturii - Iulia Popovici
ministrul Tineretului şi Sportului - Tudor Pop
Lista membrilor Cabinetului Cioloş şi programul de guvernare vor fi depuse luni la Parlament.