monitorulcj.ro Menu
Politică

De ce ar trebui să aderare România la acordul de guvernanţă fiscală

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat marţi, la Comisia pentru afaceri europene din Senat, că neaderarea României la acordul interguvernamental de întărire a disciplinei fiscale ar putea atrage după sine izolarea României în UE, dar şi sancţiuni, precum pierderea totală a fondurilor europene.

 

Potrivit ministrului, transpunerea deciziei Consiliului European din 8-9 decembrie trebuie să reprezinte o prioritate pentru România.„Recomandarea mea este ca accentul, în perioada viitoare, să fie pus, dincolo de interesele majore pe care le are România, pe pachetele de guvernanţă economică, de consolidare a creşterii economice în Uniunea Europeană. (...) Riscul neparticipării României la acest acord este un risc de ţară, dar şi un risc de Uniune. Riscul de ţară este izolarea. Vom fi în afara nu numai a discuţiilor şi a procesul de luare a deciziilor, dar vom fi izolaţi în interiorul Uniunii Europene. Ajungi să fii rupt de evoluţiile economice europene de la acest moment. (...) Trebuie să înţelegem că vom putea cheltui bani comunitari începând cu 2014 în urma îndeplinirii unor condiţii tehnice, dar şi condiţii macroeconomice care presupun respectarea unor cerinţe în ce priveşte deficitul bugetar şi nivelul de îndatorare publică. Dacă nu le îndeplineşti există riscul să fii sancţionat inclusiv prin pierderea totală a fondurilor. A nu ne asocia acestui proces ar fi dincolo de izolarea politică şi o lovitură pe care o dăm Uniunii Europene”, a spus Orban.Potrivit lui Orban, prevederile acestui acord ar urma să se aplice României şi tuturor statelor membre UE din afara zonei euro care îl vor ratifica începând de la data la care acestea vor adopta moneda unică. De asemenea, prevederile ar putea fi aplicate, parţial sau total, în situaţia în care statele din afara zonei euro care sunt parte la acest acord doresc acest lucru înainte de data aderării la euro.„Încheierea transpunerii juridice la nivelul grupului de lucru, deci finalizarea textului, este preconizată pentru finele lunii ianuarie 2012. Va fi organizată o reuniune informală a Consiliului European la începutul lunii februarie cu scopul de a face un bilanţ al progreselor înregistrate în implementarea deciziilor luate anterior de Consiliu. În martie cel târziu este termenul de semnare a acordului. În măsura în care negocierile vor evolua mai rapid, acordul ar putea fi semnat mai devreme. Ratificarea va fi realizată de parlamentele naţionale conform procedurilor constituţionale interne. Acordul va intra în vigoare în momentul în care nouă state din zona euro l-au ratificat”, a explicat Leonard Orban.Ministrul Afacerilor Europene a subliniat că în ce priveşte disciplina bugetară acordul prevede regula de aur a bugetelor echilibrate: deficit structural anual care nu trebuie să depăşească 0,5% din PIB.Leonard Orban a subliniat că transpunerea prevederilor acordului în constituţiile statelor membre va fi verificată de către Curtea Europeană de Justiţie.„Regula presupune un mecanism de corecţie care va include obligaţia ca părţile contractante să transmită Comisiei Europene programe de corectare a eventualelor deviaţii. Monitorizarea de către Comisie se va realiza pe baza unor valori naţionale de referinţă şi a unor calendare de convergenţă pentru fiecare stat membru. Fiecare stat membru poate sesiza Curtea Europeană de Justiţie în cazul în care constată că un alt stat membru nu respectă regula de aur”, a mai spus Orban.El a adăugat că statele membre vor avea obligaţia să transmită la Bruxelles planurile naţionale de îndatorare, ceea ce reprezintă „un control direct al Comisiei asupra politicilor bugetare ale statelor membre”.Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a avut marţi, o întrevedere cu membrii Comisiei pentru afaceri europene din Senat pentru a discuta cu privire la demersurile necesare legate de deciziile Consiliului European din 8-9 decembrie, precum şi despre gradul de absorbţie a fondurilor europene şi despre Programul naţional de reformă.