Politică
Bugetul Primăriei a fost rectificat în minus cu 126 mil. de lei
Bugetul general a fost rectificat ieri, în şedinţa de Consiliu Local la suma de 844 mil. de lei la partea de venituri şi la 850 de mil. lei la partea de cheltuieli, de la 970 de mil. cât a fost bugetat iniţial în ambele cazuri.
Primăria încheie astfel cu un minus de peste 6 mil de lei, anul acesta, însă îşi acoperă deficitul din excedentul din 2010. Conform legii în cazul în care veniturile programate ale secţiunii de dezvoltare sunt mai mici decât cheltuielile bugetate prevăzute, echilibrul bugetar se poate asigura utilizând ca sursă de finanţare excedentul anilor precedenţi.De unde vin diferenţele?Au fost diminuate atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli prevederile aferente proiectelor realizate din fonduri europene nerambursabile, ca urmare a unor modificări legislative prin care prefinanţarea se acordă în procent de 5% din valoarea eligibilă a proiectelor faţă de 30% cât era stabilit iniţial.Diferenţe se înregistrează, de asemenea, conform primarului interimar Radu Moisin, din sumele bugetate pentru o serie de proiecte care nu s-au concretizat. Un exemplu de proiect amânat este Centrul Cultural Transilvania. Deşi iniţial începerea lucrărilor a fost estimată pentru anul acesta, execuţia va începe după încă şase luni. Centrul va fi cel mai mare din România şi unul dintre cele mai mari din Europa şi va avea o sală de spectacole de peste 1.500 de locuri, spaţii expoziţionale şi săli de conferinţe dotate la standarde internaţionale.În mod surprinzător, veniturile din impozite s-au situat la nivelul încasărilor de anul trecut, chiar dacă disponibilul populaţiei a înregistrat o scădere.