monitorulcj.ro Menu
Sport

Lucescu vrea să revină cât mai repede

Antrenorul formaţiei Rapid, Răzvan Lucescu, a declarat luni, că tatăl său, Mircea Lucescu, îşi doreşte să se întoarcă repede pe terenul de fotbal după accidentul rutier în care a fost implicat în 6 ianuarie în Bucureşti.

 

„Eu nu l-am văzut de trei zile. Am fost bolnav şi nu am avut voie să merg la el. Dar ştiu că este în procesul de recuperare. Merge bine, are ambiţie foarte mare, sare etapele acestea pentru că vrea să se întoarcă cât mai repede pe teren“, a spus Răzvan Lucescu. Tehnicianul a menţionat că gestul patronului clubului Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, de a-l vizita în două rânduri la Bucureşti pe tatăl său ar trebui să dea de gândit tuturor.

Purtătorul de cuvânt al SUUB, dr. Bogdan Popescu, a declarat că starea lui Mircea Lucescu este bună şi speră ca până la sfârşitul săptămânii tehnicianul să poată fi externat.