monitorulcj.ro Menu
Sport

Campionii joacă în fieful liderului

„U“ Mobitelco BT va juca sâmbătă în deplasare la BC Timișoara, echipa aflată pe primul loc în clasamentul Diviziei A.

Campionii au reușit o victorie în primul meci din 2012, chiar în fața rivalilor de la Asesoft Ploiești, dar vor avea o misiune dificilă și în etapa a 17-a, întrucât vor juca în deplasare cu echipa de pe primul loc. Mai mult decât atât, bănățenii au moralul ridicat după ce au reușit să câștige miercuri seara în deplasare la OKK Belgrad, într-un meci din cadrul Ligii Balcanice, iar clujenii au mulți jucători accidentați.Marcel Țenter, tehnicianul clujenilor, consideră că această partidă este un derby și speră ca elevii săi să se impună pentru a urca în clasament. „Acest meci este un derby, Timișoara este pe locul întâi, iar noi avem un meci mai puțin, suntem foarte aproape de locul doi. Mă aștept să fie o sală plină, cred că va fi un spectacol baschetbalistic pe care fanii îl vor savura din plin. Întâlnim o echipă bună, care are un moral bun după calificarea în Cupa României și după victoria din Liga Balcanică. Va fi un test pentru noi, cred că orice echipă care se respectă și care are valoare trebuie să demonstreze în meciuri de acest gen și mai ales în deplasare“, a spus antrenorul campionilor. Meciul dintre BC Timișoara și „U“ Mobitelco BT Cluj se va disputa sâmbătă, de la ora 17.45, în Sala „Constantin Jude“ și va fi transmis în direct de DigiSport 3. Arbitrii întâlnirii vor fi Alexandru Olaru, Fabiana Nițu și Laszlo Bukuresti, iar comisar de meci Eugen Poenaru. Clujenii au mai anunțat că meciul restant cu BC Miercurea Ciuc se va disputa în data de 16 februarie.