monitorulcj.ro Menu
Sport

Debut cu stângul în Antalya

Universitatea Cluj a pierdut ieri primul amical jucat în cadrul stagiului de pregătire din Antalya. „Studenții“ au fost învinși cu 0-1 de Lechia Gdansk.

Ionuț Badea a început fiecare repriză cu altă echipă, pentru a vedea la lucru cât mai mulți fotbaliști. Tehnicianul „alb-negrilor“ i-a trimis pe teren în prima repriză pe Bornescu - Achim, Szukala, Galamaz, D. Popa - Boştină, Păcurar, Cristescu - Grozav, Niculescu, Ad. Cristea. Cea mai mare ocazie a clujenilor din prima parte a jocului a fost ratată de Grozav, care nu a nimerit cadrul porții, deși se afla într-o situație bună, la 10 metri de buturi. În minutul 26 Cristescu a executat o „foarfecă“, însă mingea a fost reținută cu ușurință de portarul polonezilor. Câteva minute mai târziu, cei de la Lechia au deschis scorul prin Tadic, care a finalizat simplu, marcând de la 3 m, în urma unei acțiuni de atac.În repriza secundă, Badea a schimbat liniile, introducând următoarea echipă: M. Popa - Achim, Pele, Abrudan, R. Moldovan - Hoban, Păcurar, Cristescu - Ammendola, Mizunuma, O. Drăghici. În partea a doua a jocului, cele mai mari ocazii ale clujenilor au fost ratate de Răzvan Moldovan, Abrudan și Ovidiu Hoban. După meci, Ionuț Badea a declarat la final că elevii săi au avut jocul în mână, dar nu au reușit să marcheze. „Am avut jocul în mână și nu am profitat de asta. E primul amical din acest cantonament și e prea devreme să tragem concluzii. Pe viitor ne va interesa și rezultatul“, a spus antrenorul clujean după meci.Acesta a fost primul joc amical al „șepcilor roșii“. „Studenții“ vor debuta vineri în turneul amical Antalya Trophy împotriva austriecilor de la Sturm Graz. Meciul va începe la ora 15 și va fi transmis în direct de DigiSport 1.Hoban: „La mijloc mă simt cel mai bine“Ovidiu Hoban, mijlocașul venit în această iarnă de la Gaz Metan Mediaș, a declarat la finalul partidie că echipa sa a făcut un meci bun și că speră ca „studenții“ să își atingă obiectivul (calificarea în cupele europene). „A fost un meci bun, sper să pot să ajut echipa în continuare. Important e să câştigăm, nu contează cine marchează. La mijlocul terenului mă simt cel mai bine, acolo dau cel mai bun randament. Sper ca până la finalul campionatului să obţinem un loc de Europa League. Va fi o luptă grea, dar sper ca prin jocul nostru să obţinem această calificare“, a spus Hoban la Digi Sport, televiziunea care a transmis meciul „U“ Cluj – Lechia Gdansk.Galamaz: „Tragem tare pentru a fi cât mai buni în retur“George Galamaz, noul fundaș al Universității, în vârstă de 30 de ani, a declarat pentru site-ul clubului că se simte bine în „alb-negru“, deși și-a pus „șapcă roșie“ de mai puțin de o lună. „Îmi place mult aici și mă simt foarte bine, nu e cazul să vorbim de probleme de integrare. Peste tot pe unde am fost, am întâlnit colegi de treabă, cu care m-am înțeles bine. Așa e și la Universitatea, mai ales că aici am și prieteni vechi“, spune Galamaz. Cat despre pregatirea din Antalya, experimentatul jucator stie ca fiecare antrenament va conta in indeplinirea obiectivelor stabilite de conducere. „Într-adevăr, e nevoie de aceste cantonamente, pentru că în țară nu avem condițiile necesare pentru o pregătire optimă pe timp de iarnă. Tragem tare pentru a fi cât mai buni în retur și pentru a-i face fericiți pe fani“, a adăugat fundașul ajuns în aceasta iarnă la „U“ Cluj de la Steaua.