monitorulcj.ro Menu
Sport

România debutează în Fed Cup

Echipa feminină de tenis a României debutează miercuri în Grupa D din Zona Euro-Africană a Fed Cup, ale cărei meciuri sunt găzduite de oraşul israelian Eilat.

Echipa României este coordonată de Cătălina Cristea şi Sever Dron și va întâlni, în ordine, formaţiile Croaţiei, Luxemburgului şi Poloniei. Lotul ţării noastre este alcătuit din sportivele: Irina Begu (locul 41 în ierarhia WTA), Simona Halep (50 WTA) şi Mihaela Buzărnescu (158 WTA).Săptămâna trecută, cele trei jucătoare din România s-au antrenat la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, pe terenul acoperit. Sever Dron, căpitanul echipei României de Fed Cup, a declarat că nu îi place formula de disputare, unde după ce joci în grupă trei meciuri, în condiţiile în care se câştigă grupa, mai este necesar un joc, pentru a ajunge în Grupa Mondială. În viziunea sa, finala grupei noastre se va disputa în ultimul meci, între România şi Polonia.Sistemul de joc este fiecare cu fiecare, iar câştigătoarea grupei se va califica mai departe, în semifinale, de unde învingătoarele vor obţine promovarea în Grupa Mondială II. România a câştigat două din cele trei meciuri jucate cu Croaţia în Fed Cup, în 2010 în Portugalia (2-1) şi în 1995 în Spania (2-1). Croatele s-au impus în 1996, cu 3-0, tot în Spania, de fiecare dată în Grupa 1 a zonei Euro-africane. Bilanţul cu Luxemburgul este egal, câte o victorie de fiecare parte. În 1975, în Grupa Mondială, România învingea cu 3-0 în Franţa, pentru ca în 2004, în Grupa a 2-a a zonei Euro-africane, Luxemburgul să câştige cu 2-1, în Malta. Egalitatea se consemnează şi în confruntările cu Polonia, 2-2 (toate în grupa 1 a zonei Euro-africane), după ce în 2009, Polonia s-a impus cu 2-1 la Tallinn. În 2008, România învinsese cu 3-0 la Budapesta. Polonia a mai câştigat în 1998 (2-0), în Spania, dar România şi-a luat revanşa în 2000, tot în Spania, cu 3-0.În 2011, România a debutat cu stângul, 0-3 în faţa Olandei, după care a învins Ungaria (2-1) şi Letonia (2-1), cedând şi în faţa Israelului (1-2), în meci de clasament.