monitorulcj.ro Menu
Sport

Cupa Corporaţiilor – un succes sportiv

Cupa Corporaţiilor la fotbal și-a desemnat ieri câștigătorii, echipa Perfect Tehnology.

Competiţia s-a desfăşurat între 2 şi 29 mai, la Baza Sportivă “Dan Anca” a F.C. Universitatea Cluj şi a întrunit 32 de echipe reprezentative pentru mediul de afaceri clujean.Echipele au susţinut 64 de meciuri, caracterizate fără excepţie printr-un înalt nivel de competitivitate şi fairplay. În ciuda condiţiilor meteo adesea nefavorabile, atât jucătorii, cât şi suporterii au fost prezenţi de fiecare dată cu maximum de energie şi entuziasm. La finalul competiției, primele trei locuri au fost ocupate de Perfect Tehnology (locul 1), BT Mărăști (locul 2) și Rondoncarton (locul 3). Echipa Fairplay a fost desemnată TSE Development, iar golgheterul competiţiei a fost Emil Anca, de la Perfect Tehnology.„Interesul angajaţilor din corporaţiilor clujene, manifestat pentru prima ediţie a Cupei Corporaţiilor, ne bucură şi ne onorează. Am crezut în acest proiect încă de la început iar acum, la final, avem confirmarea reuşitei. Compexit a pregătit premii pentru toţi: cursuri de conducere preventivă cu Aurelian Hanea pentru câştigătorii Cupei, o maşină pe weekend pentru golgheter, carduri de reduceri în service pentru jucătorii finalei, promoţionale diverse”, a declarat Adrian Tudor, director vânzări Compexit Trading (partenerul principal al competiției).La Cupa Corporațiilor au participat 32 de echipe, formate din angajați ai companiilor cu sediu/filială la Cluj. Sistemul competițional a fost similar cu cel de la Campionatul Mondial de Fotbal, 32 de echipe împărțite în 8 grupe (fiecare echipă a jucat 3 meciuri în cadrul grupelor), primele două clasate din fiecare grupă jucând în fazele eliminatorii. Finala a fost câștigată la pas de cei de la Perfect Tehnology, care au învins cu 15-2 pe BT Mărăști. „Considerăm că prima ediţie a Cupei Corporaţiilor la fotbal a fost un succes şi că scopul său iniţial a fost atins, s-a jucat cu fair-play dar și cu dârzenie. Reacţiile pozitive ale participanţilor şi interesul deja manifestat al altor companii de a participa la următoarea ediţie ne încurajează să luăm în considerare extinderea evenimentului şi la alte sporturi” a declarat Mirel Alexa, director executiv AMM Design. Cupa Corporațiilor a fost organizată de AMM Design, cu sprijinul FC Universitatea Cluj, alături de partenerul principal Compexit Trading.