Sport
Chivu nu revine la echipa națională
Cristian Chivu a reafirmat, joi, la Aeroportul Henri Coandă, înainte de a pleca în Italia, că nu are de gând să revină la echipa naţională.
Fundașul lui Inter Milano a spus însă că i-ar plăcea să să evolueze la un turneu final al Cupei Mondiale cu naționala României. „Dor îi e oricui care a apucat să trăiască emoţiile de a juca sub tricolor şi de a-şi reprezenta ţara. Eu nu am spus nicio secundă că mă voi întoarce. Eu am spus că mi-e dor, dar asta nu înseamnă că voi reveni, pentru că asta de obicei se interpretează. O spun acum: Nu nu am de gând să mă întorc!“, a declarat Chivu, după ce a fost întrebat dacă îi este dor de echipa naţională.Întrebat apoi dacă nu i-ar plăcea să joace la Cupa Mondială, Chivu a răspuns: "Mi-ar plăcea, mi-ar fi plăcut să joc la un Mondial, dar eu am luat o decizie şi din păcate nu am avut posibilitatea asta. Sper să aibă ceilalţi care sunt acum la naţională. Este un «nu» categoric, nu mă poate convinge nimeni. Nu-mi poate schimba nimeni decizia. Am şi eu o demnitate, au fost fost nişte lucruri injuste spuse despre mine şi nu le pot şterge cu buretele aşa de uşor“.Fundaşul echipei Inter Milano este dispus să discute cu selecţionerul Victor Piţurcă, dar nu crede că acesta îi va schimba opinia. „Eu sunt dispus să vorbesc cu domnul Piţurcă, să mergem la masă, să discut, să-i dau un sfat. Cine ştie ce-mi va spune, ce îi voi spune eu, dar răspunsul meu e în continuare nu“, a precizat fotbalistul.Întrebat dacă nu consideră că generatia tânară de la naţională ar avea nevoie de el, Chivu a evitat un răspuns direct, afirmând că tinerii fotbalişti au nevoie de rezultate, de seriozitate şi de spirit de sacrificiu. „Generaţia tânără are nevoie de rezultate, de seriozitate, de sacrificiu şi trebuie să încerce să aducă din nou lumea la stadion. Şi, bineînţeles, să se califice la Cupa Mondială şi la turneele finale viitoare“, a afirmat Chivu.Nu vrea să întâlnească pe DinamoComentând posiblitatea ca Inter şi Dinamo să se întâlnească în play-off-ul Ligii Europa, fotbalistul a precizat că nu doreşte să joace în cupele europene cu nicio echipă din România. „Nu mi-ar plăcea să o întâlneasc pe Dinamo, nu mi-ar plăcea să joc împotriva niciunei echipe din România. Sper ca şi Dinamo, şi Inter să se califice în faza următoare“, a spus fostul căpitan al naționalei. El a adăugat că a avut o ofertă de a evolua la Galatasaray Istanbul, dar aceasta a căzut, şi că nu s-a pus problema unui transfer al său la Real Madrid. „Nu nu era mai bine Real sau Galata, cu Real nu a fost nicio discuţie. Cade din start această ipoteză de a juca acolo. Cu Galata au fost nişte discuţii, dar au căzut“, a explicat el.