Sport
Peste două zile vor începe Jocurile Olimpice 2012
Vineri va începe cea de a 30-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, prima dată organizate la Atena în 1896. 120 de şefi de stat şi de guvern vor asista la ceremonia de deschidere.
Prinţul William, soţia sa Kate, prinţul Harry, prinţul Charles şi Camilla vor fi de asemenea prezenţi. Însă participarea familiei regale britanice nu se va limita la ceremonia de deschidere. William, Kate şi Harry, „ambasadori“ ai echipei olimpice britanice, vor asista la mai multe probe, la fel şi Charles şi Camilla.
Prima doamnă a SUA, Michelle Obama, va conduce delegaţia ţării sale, în absenţa probabilă a preşedintelui Barack Obama. Delegaţia rusă va fi condusă de Dmitri Medvedev, însă Kremlinul a lăsat să se înţeleagă că preşedintele Vladimir Putin s-ar putea deplasa la Londra pentru a umări concursul de judo. Premierul francez Jean-Marc Ayrault va fi de asemenea prezent, în timp ce preşedintele François Hollande se va întâlni cu sportivii francezi la 30 iulie.
Legenda fotbalului britanic David Beckham va participa la ceremonia de deschidere, deşi nu face parte din lotul Marii Britanii pentru turneul de fotbal de la JO. Beckham a contribuit la campania de candidatură a Londrei pentru organizarea JO şi chiar a fost unul dintre purtătorii flăcării olimpice. Fostul pugilist american Mohamed Ali este invitat de onoare şi, conform presei locale, prinţul William şi soţia sa Kate vor fi prezenţi la eveniment, la fel ca şi Catherine Zeta Jones, Lewis Hamilton şi fraţii Vitali şi Vladimir Klitschko.
Absenţe notabile
Guvernul britanic, punând în aplicare sancţiunile europene împotriva preşedintelui al-Assad, nu i-a acordat viză lui Mouwaffak Joumaa, preşedintele Comitetului Olimpic Sirian, un general apropiat al regimului. Totuşi zece sportivi vor purta culorile Siriei, teatrul unei represiuni sângeroase de peste un an.
Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, care a declarat în mai că vrea să fie prezent la JO, însă a recunoscut apoi că britanicii sunt eticenţi, pare să fi cedat. În schimb, regele din Swaziland, Mswati III, va fi prezent la competiţia londoneză, în ciuda protestelor care au venit după participarea sa la jubileul reginei Marii Britanii.
210 țări participante
La Jocurile Olimpice de la Londra vor participa aproximativ 10.500 de sportivi din 204 țări afiliate la Comitetul Olimpic Internațional. Vor fi în total 302 probe la 26 de discipline sportive.Delegația României cuprinde 103 sportivi. Țările cu cei mai mulți sportivi calificați sunt Marea Briteania (542), Statele Unite ale Americii (530), Rusia (436) și China (380).