monitorulcj.ro Menu
Sport

Corina Căprioriu, argint la judo 57 kg!

Judoka Corina Căprioriu a fost învinsă, luni, în finala categoriei 57 de kilograme, reuşind să obţină medalia de argint la prima sa participare la Jocurile Olimpice, a treia pentru delegaţia României la Londra.

Corina Căprioriu a câştigat grupa D, trecând de chinezoaica Hui Wang, Sally Raguib (Djibouti), descalificată, şi unguroaica Hedvig Karakas, în sferturi, după Golden Score. În semifinale, Corina a avut o luptă teribilă, fără punct pe tabelă până mai erau 7 secunde, când a reuşit ippon-ul în faţa lui Marty Malloy (SUA). Campioana mondială din 2010, Kaori Matsumoto (Japonia), a fost oponenta Corinei în finala olimpică. După 3 minute, niciuna dintre sportive nu punctase, iar tensiunea creştea treptat. Iniţiativa i-a aparţinut niponei mai de fiecare dată, dar Corina a ştiut să stopeze. Matsumoto a fost la un pas de un yuko, neacordat, timpul s-a scurs, 25 secunde, 10 şi final, urmând Golden Score. Japoneza a continuat cu lupta dură, dar după 17 secunde din prelungiri, Corina a fost penalizată decisiv, fiind acuzată că a călcat în afara covorului, astfel că finala a fost tranşată.

Corina Căprioriu a împlinit 26 de ani în 18 iulie, este originară din Lugoj şi legitimată la CSM Cluj, unde se pregăteşte de 13 ani în cadrul lotului olimpic feminin, cu Florin Bercean. Ediţia de la Londra a fost prima sa participare la JO, încheiată cu medalie de argint. În cariera de la senioare mai are o medalie de bronz mondială, un aur şi un bronz european, plus o pleiadă de medalii la alte competiţii internaţionale (9 de aur, 5 argint, 10 bronz).