Sport
Lotul paralimpic al României va fi prezentat oficial la Cluj
Lotul României care va fi prezent la Jocurile Paralimpice de la Londra (29 august - 9 septembrie) va fi prezentat oficial, vineri, de la ora 12.00, la Cluj.
Şase sportivi vor reprezenta România, dintre care patru vor participa în premieră la disciplinele atletism, înot şi tenis de masă. „Este cea mai numeroasă şi bine pregătită echipă paralimpică română din istoria participărilor la Jocuri, avem şase sportivi calificaţi direct, nu outsideri sau participanţi pe bază de invitaţie, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 12 ani“, se arată în comunicatul oficial al Asociaţiei Little People România.Reprezentanţii României la Jocurile Paralimpice de la Londra, care se vor derula în intervalul 29 august - 9 septembrie, sunt: Florin Cojoc (atletism, campion european la săritura în lungime), Eduard Novak şi Imre Torok-Novak (ambii la ciclism, al doilea este campion mondial la velodrom, dar şi în proba rutieră), fraţii Samuel Ciorap şi Naomi Ciorap (nataţie) şi Dacian Makszin (tenis de masă).Ceremonia de prezentare de vineri, de la Cluj, va începe la ora 12.00, la Casinoul din Parcul Central, principalul punct de atracţie fiind prezentarea sportivilor şi a ţinutelor lor oficiale. Evenimentul este organizat de Asociaţia Little People România.