monitorulcj.ro Menu
Sport

Probleme de lot pentru Piţurcă

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Victor Piţurcă, a expus numeroasele probleme de lot cu care se confruntă înaintea meciului amical cu Slovenia şi a debutului preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.

„Sper ca testul cu Slovenia să fie edificator, dar lucrurile se schimbă tot timpul la naţională, situaţia depinde de multe lucruri şi e bine să ai mai mulţi jucători în vizor. S-ar putea ca echipa folosită cu Slovenia să înceapă şi meciul cu Estonia. M-am gândit şi la echipa de start, ce rezerve să introduc. În funcţie de evoluţie mă voi decide pentru meciul cu Estonia”, a mai spus Piţurcă, adăugând că „jocurile de la începutul campaniei sunt cu echipe mai slabe din punct de vedere valoric, nu cu Olanda sau Turcia, dar cu Estonia e imperios necesar să câştigăm ca să avem şanse de calificare la CM 2014”. Piţurcă a explicat că atacantul Daniel Niculae are probleme fizice, a vorbit şi cu Dan Petrescu, antrenorul lui de la Kuban, şi a decis să rămână şi să se pregătească la club. „Florescu este accidentat şi de aceea am renunţat la el pentru meciul cu Slovenia”, a mai spus selecţionerul.

Ştefan Radu este accidentat în continuare, iar Srgian Luchin, deşi nu joacă la club, totuşi l-a convocat pentru partida cu Slovenia. Piţurcă a mai spus că nu poate conta nici pe Ionuţ Neagu, care nu joacă la Oţelul, iar „Pintilii încă nu-mi place cum joacă şi reacţia lui nu a fost cum am vrut eu. El e mai emotiv. Nici la Steaua nu a jucat ca la Tg. Jiu”. În schimb, Piţurcă are speranţe de o revenire a lui Răduţ. „Dacă aş fi rămas la Steaua, Răduţ ar fi fost la alt nivel. A avut nevoie de o schimbare, după doi ani pierduţi, iar acum a început să-şi dea drumul la joc”, a subliniat Piţurcă.

Lotul pentru meciul cu Slovenia

România va juca un meci amical la Ljubliana, în compania Sloveniei. Partida se va disputa miercuri, 15 august, de la ora 21.45.

Iată jucătorii convocaţi de Piţurcă pentru această întâlnire: - portari: Bogdan Lobonţ (AS Roma), Silviu Lung jr. (Astra), Ciprian Tătăruşanu (Steaua); -fundaşi: Paul Papp (Chievo), Srgian Luchin, Dragoş Grigore (ambii Dinamo), Gabriel Tamaş (West Bromwich), Valerică Găman (Astra), Vlad Chiricheş, Iasmin Latovlevici (ambii Steaua), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk); - mijlocaşi: Gabriel Torje (Granada), Mihai Roman (Rapid), Alexandru Bourceanu, Florin Gardoş, Cristian Tănase (toţi Steaua), Răzvan Cociş (FC Rostov), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Alexandru Maxim (Pandurii); - atacanţi: Bogdan Stancu (Orduspor), Marius Niculae (FC Vaslui), Ciprian Marica (Schalke 04), Gheorghe Grozav (Petrolul).