Sport
Pițurcă e îngrijorat după meciul cu Slovenia
Victor Piţurcă a declarat că echipa României a pierdut categoric amicalul cu Slovenia, în ciuda scorului strâns, 3-4.
Selecţionerul a precizat că este îngrijorat în perspectiva debutului în preliminariile Cupei Mondiale de golurile primite uşor în meciul de la Ljubljana. „Acest ultim test l-am pierdut categoric, chiar dacă scorul a fost 4-3. Unii jucători nu au început campionatul, dar şi ceilalţi care au meciuri în picioare nu au fost ceea ce trebuia. S-au comis greşeli impardonabile, de plasament... Într-un meci e posibil să mai comiţi erori, dar greşelile de plasament, de ordin tactic nu ar trebui să se facă la nivelul acesta. E îmbucurător că am reuşit să dăm trei goluri. Asta mi-am şi dorit, să înscriem o dată sau de două ori în perspectiva meciului cu Estonia, dar îmi dau de gândit golurile uşor primite. Mereu vor fi lucruri de pus la punct, dar uitaţi că nu mai avem când. Meciul cu Estonia se apropie rapid şi dacă nu îl câştigăm, vom avea probleme. Dacă vrem să ne calificăm la Mondial, trebuie să învingem în acest meci. Nu mi-a plăcut nimeni în mod special, poate acest puşti, Gicu Grozav, care a reuşit să înscrie din nou. Eu sper că ne vom prezenta mai bine cu Estonia, cred că aşa va fi", a declarat Piţurcă, citat de prosport.ro.Echipa naţională a României a pierdut, miercuri, cu scorul de 3-4 (0-1), partida amicală disputată la Ljubljana, în compania reprezentativei similare a Sloveniei, acesta fiind ultimul meci de verificare al echipei antrenate de Victor Piţurcă înaintea startului preliminariilor Cupei Mondiale. Golurile au fost marcate de Cesar '4, Dedici '51 din penalti şi '60, Kirm '70, respectiv Papp '56, Torje '68 din penalti şi Grozav '80.Primul meci al echipei României în preliminariile CM-2014 din Brazilia va avea loc în 7 septembrie, cu Estonia, în deplasare.