Sport
Marian Cozma va fi comemorat sâmbătă la Veszprém
Fostul component al echipei naţionale de handbal a României şi al campioanei Ungariei, MKB Veszprém, Marian Cozma, va fi comemorat sâmbătă în faţa arenei din Veszprém, în ziua în care ar fi împlinit 30 de ani.
Fanii echipei maghiare nu l-au uitat pe Marian Cozma, pe care îl comemorează de mai bine de trei ani, de ziua sa de naştere (8 septembrie), dar şi în fatidica zi de 8 februarie, în care handbalistul a fost ucis, în faţa unui local din Veszprém.
Sâmbătă va fi o zi mai specială, Marian Cozma ar fi împlinit 30 de ani, iar de această dată toţi cei care l-au iubit vor lua parte la o ceremonie care se va desfăşura sub semnul liniştii. În faţa arenei din Veszprém, înaintea unui meci de campionat, participanţii vor aprinde lumânări, în timp ce 30 de porumbei vor fi lansaţi de către fani. Va avea loc şi o slujbă memorială la care vor participa jucătorii şi oficialii de la MKB Veszprem, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, informează Mediafax.
Cei care nu pot participa sunt îndemnaţi de fanclubul MKB Veszprém să aprindă o lumânare în memoria fostului component al campioanei Ungariei, care şi-a pierdut viaţa la nici 27 de ani.
Foto Armin Kbelbeck