Sport
„Studenţii“, în vizită la şcoală
Fotbaliştii Universităţii Cluj au participat marţi seara la un antrenament al grupelor de copii ai clubului, la sala de sport a Şcolii „Iuliu Haţieganu“. Cei patru jucători prezenţi, Claudiu Niculescu, Adrian Cristea, Gabriel Boştină, Alex Păcurar, precum şi tehnicianul Ionuţ Badea, au fost asaltaţi la final de tinerii fotbalişti pentru autografe şi fotografii. „Clau-gol“ şi-a amintit cu nostalgie de perioada în care era copil. „La fel de entuziasmat eram şi eu la vârsta lor când eram copil de mingi la juniorii lui FC Olt şi puteam să văd jucătorii de la echipa mare. Când eram junior nu aveam condiţiile pe care le au ei acum.
Când vedeam o sală sau un teren cu iarbă era sărbătoare. Sunt câţiva talentaţi, dar sunt încă mici“, a spus atacantul „şepcilor roşii“, completat de tehnicianul Ionuţ Badea: „Ne-am adus aminte de copilărie. E bine că se creează o emulaţie mare şi că sunt potenţiale viitoare talente“.
Adrian Cristea a vorbit despre echipa naţională şi despre meciul de duminică, în care Universitatea va da piept cu FC Braşov. „Orice jucător se gândeşte la echipa naţionlă. Depinde doar de mine şi de randamentul care-l voi da la «U» dacă voi fi convocat sau nu. Sper să debutăm cu o victorie duminică. E un meci foarte important pentru noi. Nu ne gândim la retrogradare, vrem să terminăm în partea superioară a clasamentului. Aşteptăm cu interes startul returului“, a spus „Prinţul“.