monitorulcj.ro Menu
Sport

FC Steaua, amendată de Jandarmerie cu 127.000 de lei pentru mai multe abateri la meciul cu Rapid

FC Steaua a primit mai multe amenzi din partea Jandarmeriei Capitalei, valoarea totală fiind de 127.000 de lei, pentru "mai multe abateri de la prevederile legale în vigoare", cu ocazia meciului cu Rapid, disputat, luni, pe Arena Naţională, se arată într-un comunicat remis agenţiei Mediafax.

Conform comunicatului, "Jandarmeria Capitalei a constatat mai multe abateri de la prevederile legale în vigoare, săvârşite de către clubul organizator, de firma de pază şi de către unii dintre suporteri".

Astfel, în urma celor constatate, Jandarmeria Capitalei a luat următoarele măsuri: Clubul organizator va fi sancţionat pentru nerespectarea prevederilor art. 10 din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive cu completările şi modificările aduse de legea 10/2012 care reglementează obligaţiile organizatorului de competiţii sau jocuri sportive, după cum urmează:

pentru nerespectarea alin. 1 lit. e, care prevede obligaţia "să nu permită folosirea sistemelor de comunicare cu publicul pentru incitarea spectatorilor la violenţă, la producerea de distrugeri sau la denigrarea imaginii participanţilor la competiţiile sau jocurile sportive"; cu amendă în valoare de 40.000 de lei.

pentru nerespectarea alin. 1 lit. r , care prevede obligaţia "să interzică afişarea în arena sportivă a simbolurilor, sloganurilor ori textelor cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, indiferent pe ce suport ar fi inscripţionat"; cu amendă în valoare de 35.000 de lei.

pentru nerespectarea alin. 1 lit. ţ, care prevede obligaţia "să asigure amplasarea, la punctele de acces în incinta arenei sportive, a unor dispozitive metalice rotative/turnichete prevăzute cu sistem de contorizare, în vederea efectuării unui control riguros al accesului"; cu amendă în valoare de 12.000 de lei.

pentru nerespectarea alin. 2 lit. a, care prevede obligaţia "să efectueze la intrarea în arena sportivă un control riguros al persoanelor şi al bagajelor acestora, având ca scop împiedicarea introducerii în stadion a unor obiecte sau materiale de genul celor prevăzute la lit. b) sau la alin. (1) lit. r)"; cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

pentru nerespectarea alin. 2 lit. b, care prevede obligaţia "să nu permită accesul persoanelor cărora le-a fost interzisă intrarea la asemenea genuri de manifestări, al persoanelor care se află în stare vădită de ebrietate sau se află, în mod evident, sub influenţa substanţelor halucinogene, al persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale, şişuri, castete ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere ori lovire, precum şi al persoanelor care au asupra lor mijloace de publicitate vizuală de genul celor prevăzute la alin. (1) lit. r)"; cu amendă în valoare de 35.000 de lei.

Jandarmeria Capitalei a mai anunţat că firma de pază va fi sancţionată cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 27 alin 1 - "nerespectarea de către personalul de ordine şi siguranţă, în incinta arenelor sportive, a obligaţiilor prevăzute în planurile de acţiune" din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive cu completările şi modificările aduse de legea 10/2012.

De asemenea, pe timpul conducerii la stadion a suporterilor echipei oaspete şi pe timpul accesului în arena sportivă, au fost constatate mai multe încălcări ale legii, fiind luate următoarele măsuri:

"Unei persoane i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea unei fapte susceptibile a fi infracţiunea de deţinerea şi folosirea de materiale pirotehnice. Această faptă este prevăzută de art. 29 alin 4 din Legea 126/1995, coroborat cu art. 35 alin 2 din Legea 4/2008 şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 ani la 5 ani şi interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 3 ani".

"Asupra unei persoane a fost găsit un box metalic şi i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea unei fapte susceptibile a fi infracţiunea de port fără drept de armă albă în locuri publice Această faptă este prevăzută de art. 2, alin 1, din Legea 61/1991, coroborat cu art. 33, alin 1, din Legea 4/2008 şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani şi interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 3 ani".

"Un suporter care a afişat în arena sportivă un banner ce conţinea simboluri fasciste, a fost identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere şi i-au fost întocmite actele necesare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea unei fapte susceptibile a fi infracţiunea de utilizarea în arena sportivă a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe, răspândirea ori deţinerea, în vederea răspândirii, de asemenea simboluri în arena sportivă. Această faptă este prevăzută de art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2006, cu modificările şi completările ulterioare, iar autorul ei riscă interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 3 ani".

Au mai fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4450 lei, pentru comercializarea de bilete la suprapreţ, proferare de injurii la adresa forţelor de ordine şi provocare şi participare la scandal în locuri publice.

Echipa Steaua Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Rapid Bucureşti, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I disputat pe Arena Naţională, printr-un gol marcat în minutul 90+6 şi revine pe primul loc al clasamentului. Clubul Steaua a primit, marţi, o penalitate financiară de 20.000 de lei şi din partea Comisiei de Disciplină a LPF, în urma incidentelor de la partida cu Rapid Bucureşti.

Foto: mediafax.ro