Sport
Bătaie pentru locuri la CM 2014
Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va stabili astăzi, în Comitetul său Executiv, repartizarea, pe confederaţii, a celor 32 de locuri pentru Campionatul Mondial Brazilia - 2014.
Repartizarea contingentelor continentale se va face în cursul unei discuţii între cei 24 de membri ai Comitetului Executiv, la Zurich. „Nu am decis decât un loc - cel al ţării gazdă, Brazilia -, iar FIFA va dezvălui procedurile pentru atribuirea celorlalte locuri“, a declarat preşedintele FIFA, Sepp Blatter (foto), relatează Agerpres. „Vor fi criterii precum locul ţării gazdă sau rezultatele echipelor la ultimele Cupe Mondiale, echilibrul este înainte de toate de ordin sportiv“, a spus o sursă din cadrul forului mondial. Tocmai această precizare, locul ţării gazdă, îl face să se teamă pe preşedintele Confederaţiei africane (CAF), Issa Hayatou, că Africa va pierde un loc din cele şase pe care le-a avut la Mondialul 2010, cu Africa de Sud ca ţară gazdă. În plus, o singură selecţionată africană, Ghana, a trecut de faza grupelor, fiind eliminată în sferturi de Uruguay.
În aceste condiţii, ar putea profita America de Sud. Până acum, cele patru ţări din fruntea grupei unice sud-americane se calificau, iar a cincea disputa un baraj. Jumătate din echipele Americii de Sud au fost sfert-finaliste, însă doar Uruguay a atins semifinalele. Din acest punct de vedere, Europa (13 reprezentante în 2010) ar putea cere mai mult, de vreme ce a avut toate cele trei locuri de pe podiumul ultimei ediţii - Spania, Olanda, Germania.