Sport
Boc: „Dacă nu se găsește o soluție, vom prelua marca și palmaresul Universității“
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a afirmat azi că dacă situația Universității Cluj nu se va ameliora, Primăria va încerca să preia palmaresul și marca clublui.
„Solutia este fie amiabilă, fie de confruntare, eu prefer însă întotdeauna soluția amibilă, cea de confruntare fiind ultima soluție. Oficialii Universității au spus că vor păstra brandul până în vară, au declarat că vor să utilizeze numele şi sigla până la finele anului 2013. Dacă nu va fi o discuţie amiabilă atunci, evident că va rămâne soluţia juridică“, a declarat azi Emil Boc. El a mai precizat că Primăria nu poate cere audit financiar, deoarece nu a finanțat cu bani clubul. „Nu putem solicita audit financiar, pentru că nu am finanțat. Zero lei investiți, zero lei primim răspuns. Universitatea va continua sa joace în Divizia A (n.r. Liga 1), după toate datele pe carele avem. Daca acționarul majoritar nu reușește să finanțeze sau să găsească o soluție, un investitor, vom încerca să preluăm marca și palmaresul“, a mai spus Boc.