monitorulcj.ro Menu
Sport

Gaz Metan a întrerupt șirul de victorii al „U“ Mobitelco

Baschetbaliștii clujeni aveau șase victorii consecutive în Liga Națională și erau în căutarea celei de a șaptea. Cei de la Gaz Metan Mediaș le-au întrerupt însă șirul victorios, reușind să se impună chiar la Cluj.

„U“ Mobitelco a fost învinsă chiar la Cluj de Gaz Metan Mediaș, echipa antrenată de Marcel Țenter reușind să se impună categoric, cu 84-59.Echipa clujeană a suferit una dintre cele mai dure înfrângeri din istoria meciurilor jucate acasă, fiind depășită de medieșeni cu 25 de puncte. Elevii lui Niksa Bavcevic au jucat bine doar în primele cinci minute, fiind apoi depășiți total de oaspeți, mai ales în partea a doua a primului sfert (18-24) și în sfertul secund (13-29). După pauză, defensiva clujeană a fost mai atentă, iar „U“ a câștigat sfertul trei, însă doar la două puncte, 13-11. Cei de la Gaz Metan au revenit și și-au mărit avansul, câștigând ultimul sfert cu 20-15.  „Am făcut un meci foarte slab, poate cel mai slab din acest sezon, mental am căzut. A cântărit mult faptul că veneam după șase victorii consecutive și a venit un meci în care nu am jucat deloc ca în celelalte partide, din punct de vedere tactic și al concentrării. Am jucat slab ofensiv, cu excepția primelor minute, iar defensiv am jucat foarte-foarte slab“, a spus după meci antrenorul clujenilor, Niksa Bavcevic.În etapa următoare, „U“ Mobitelco va juca în deplasare la Timba Timișoara, în data de 16 februarie.

foto: www.u-mobitelco.ro