monitorulcj.ro Menu
Sport

Cadu: avem puţine şanse, dar putem să batem Inter

Căpitanul echipei CFR Cluj, Ricardo Cadu, a declarat miercuri înaintea partidei retur din 16-imile de finală ale Ligii Europa, cu Internazionale Milano, că echipa are puţine şanse de calificare, dar că vor lupta pentru această şansă: „Vom face tot ce vom putea să obţinem un rezultat important”.

“Va fi greu, dacă înainte de meciul cu Inter era dificil, acuma este şi mai dificil. Inter e o echipă foarte bună. Vom lupta pentru puţinele şanse pe care le avem, vom face tot ce vom putea pentru a obţine un rezultat important”, a precizat Cadu. Întrebat despre jucătorii care au plecat, Cadu a replicat: „Nu vreau să mai vorbesc despre cei care au plecat, cei care am rămas trebuie să ne facem treaba. Cei care au plecat ne-au ajutat foarte mult, din păcate au plecat şi noi trebuie să batem cu jucătorii care au rămas”, a mai completat Cadu. Cadu a comentat şi despre rezultatul făcut de Internazionale Milano care a pierdut cu 4-1 ultimul meci disputat în compania formaţiei Fiorentina în campionatul italia. „Nu ştiu dacă e bine sau rău că au pierdut cu 4-1, la următorul meci, cel cu noi vor încerca să să demonstreze că sunt o echipă mare şi vor încerca să şteargă aceast rezultat. Dacă facem o un meci bun putem bate Inter. Sincer, avem puţine şanse, normal, dar şansa aia puţină pe care o avem o să facem o partidă foarte bună şi să batem pe Inter. Putem să batem pe Inter, acolo la ei am avut şi puţin ghinion, ei au avut două şuturi pe poartă şi au înscris. Dacă am fi înscris acolo şansele erau altele”, a adăugat Cadu. De la ora 14.45 a avut loc antrenamentul oficial al CFR Cluj, urmat de conferinţa de presă (16.30), în timp ce Inter Milano va susţine conferinţa oficială de la ora 17.15, iar antrenamentul de la ora 18.00. Meciul retur CFR Cluj-Internazionale Milano, din 16-imile de finală ale Ligii Europa, este programat, joi, de la ora 20.00. În prima manşă, Inter a câştigat, pe teren propriu, cu scorul de 2-0. Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a fost convocat de antrenorul Andrea Stramaccioni pentru partida de joi cu formaţia CFR Cluj. Peste 300 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică la meciul dintre CFR Cluj şi Inter Milano, de joi. La meciul de joi au interdicţie de participare 12 suporteri ai echipei CFR Cluj. Echipa italiană a ajuns la Cluj, miercuri, în jurul orei 13.00, urmând a fi cazată la cel mai mare hotel din oraş, în care au fost rezervate 50 de camere.

 

 

Citeşte şi:

VIDEO Delegaţia lui Inter Milano a ajuns la Cluj. Chivu, printre jucătorii echipei italiene care au făcut deplasarea în România

Peste 300 de jandarmi clujeni, mobilizaţi pentru meciul CFR Cluj-Inter Milano

Cristi Chivu, convocat pentru meciul CFR Cluj - Internazionale Milano

CFR a pierdut la Inter, 0-2

Italienii nu subestimează CFR-ul!