Sport
Gimnaştii români vor participa în martie la concursuri de Cupă Mondială
Gimnaştii români vor participa în luna martie la trei competiţii importante, Internaţionalele Franţei, Turneul Maeştrilor de la Cottbus şi turneul de la Doha, potrivit Federaţiei Române de Gimnastică.
Larisa Iordache (paralele, bârnă), Diana Bulimar (bârnă) şi Flavius Koczi (sol, sărituri) vor concura la a 19-a ediţie a Internaţionalelor Franţei, pe 16 şi 17 martie, la La Roche-sur-Yon, competiţie care figurează în cadrul Cupei Mondiale. În perioada 20-24 martie, la Lausitz-Arena din Cottbus (Germania) vor avea loc întrecerile celei de a 37-a ediţii a ''Turneului Maeştrilor'', cu participarea a peste 150 de gimnaşti şi aproape 100 de gimnaste din 47 de ţări, ţara noastră fiind reprezentată de Larisa Iordache şi Diana Bulimar, care vor concura la trei aparate, paralele, bârna şi sol, şi de Ovidiu Buidoso (cal), Vlad Cotuna (sol, paralele, bară), Cristian Băţagă (sol, inele, sărituri, paralele) şi Andrei Ursache (cal). O altă competiţie, cea de la Doha (27-29 martie), care, ca şi Turneul Maeştrilor de la Cottbus, face parte din circuitul Coupe du Monde Challenge FIG, va reuni două gimnaste române, Larisa Iordache, care va evolua la toate cele patru aparate şi Diana Bulimar, la paralele, bârnă şi sol, sportivele noastre fiind însoţite la întrecerile din ''Aspire Arena'', în capitala Qatarului, de antrenorii Octavian Bellu şi Lucian Sandu. Echipa masculină va fi alcătuită din Flavius Koczi (sol, sărituri), Marius Berbecar (sărituri, paralele), Andrei V. Muntean (inele, paralele) şi Daniel Rădeanu (sol), sub îndrumarea antrenorilor Vasile Vug şi Marius Urzică. Aceste concursuri sunt etape importante de pregătire în vederea Campionatele Europene individuale de la Moscova (17-21 aprilie).