Sport
Meci mare pe „Teatrul viselor“
Două dintre cele mai puternice și bogate cluburi din lume, Man Utd și Real Madrid, se vor lupta în această seară pentru un loc în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Campioana Spaniei și vicecampioana Angliei au remizat în meciul din tur, 1-1 la Madrid pe „Santiago Bernabeu“. Welbeck a deschis scorul pentru britanici cu o lovitură de cap bine plasată, în minutul 20. Cristiano Ronaldo s-a înălțat și el peste limite și a egalat tot cu capul, 10 minute mai târziu. În continuare, meciul a fost frumos, dar nici una dintre cele două echipe nu a mai marcat, iar partida s-a încheiat la egalitate, 1-1.
În această seară Ronaldo va reveni pe Old Trafford pentru prima dată din 2009, când a plecat de la Manchester Utd. Fanii de pe „Teatrul viselor“ vor avea astfel ocazia să-și vadă fostul idol, după 4 ani.
Elevii lui Alex Ferguson nu au pierdut nici un meci în 2013. Scoțianul a declarat ieri că Real este în formă, fiind o echipă în ascensiune, în timp ce echipa sa a fost constantă în acest an.
„Real tocmai a făcut două meciuri fantastice cu Barcelona și trec printr-un vârf de formă. Noi jucăm constant bine de ceva timp. Se întâlnesc două cluburi mari, două istorii, este de așteptat să fie un meci mare și nu cred că va dezamăgi pe nimeni“, a spus Alex Ferguson, înainte de confruntarea cu echipa lui Jose Mourinho.
Portughezul a reușit să adune echipa madrilenă, puțin dezorganizată în decembrie și ianuarie. Real abordează cu moralul ridicat întâlnirea de pe Old Trafford, după două victorii în fața rivalilor de la FC Barcelona, 3-1 pe Nou Camp în Copa del Rey și 2-1 la Madrid în campionat.
Meciul 1.000 pentru Giggs?
Derby-ul european dintre Manchester Utd și Real Madrid se va disputa în această seară, de la ora 21.45 pe stadionul Old Trafford și va fi transmisă în direct de DigiSport 1 și DolceSport 1. Partida va fi oficiată de o brigadă din Turcia, condusă de centralul Cuneyt Cakir.
Pentru Ryan Giggs, jucătorul legendar al mancunienilor, partida cu Real ar putea fi una și mai specială. În cazul în care va apărea pe teren, va bifa cel de-al 1.000-lea meci în tricoul „diavolilor roșii“.