Sport
Universitatea Cluj a fost amendată după meciul de la Brașov!
FC Universitatea Cluj a primit o amendă de 40.000 de lei, în urma unor incidente de la meciul din deplasare cu FC Brașov, deși nu a fost club organizator!
Atât clubul clujean cât și cel de sub Tâmpa au fost amendate drastic de Liga Profesionistă de Fotbal, în urma unor incidente cel puțin ciudate, fiecare cu câte 40.000 de lei.
„Da, am primit amendă, suntem uluiţi, nu ştim pentru ce, nu avem încă motivarea. Ca zvon cică s-a aruncat cu pietre de către fanii noştri dar noi nu credem aşa ceva! Facem recurs pentru că e aberant, le-am şi scris că nu ne asumăm răspunderea pentru că nu suntem club organizator. E incredibil“, a declarat un oficial al clublui clujean, conform stiridesport.ro.
Se pare că la finalul primei reprize, jandarmii au încercat să ridice un spectator brașovean care ar fi aprins o petardă, iar de aici a izbucnit un conflict între forțele de ordine și fanii celor două echipe. Comentatorul TV care a relatat meciul la DigiSport a afirmat în direct, posibil în necunoștință de cauză, că a izbucnit un conflict între suporterii celor două formații.
El este însă contrazis de un comunicat al Ligii Suporterilor Stegari (suporteri FC Brașov): „Aparent un meci liniștit de Liga 1, spre finalul reprizei întâi, forțele de ordine au decis că o petardă este o infracțiune foarte mare ce necesită o intervenție imediată în forță pentru a scoate de pe stadion un presupus suporter-piroman. Nu a mai contat faptul că există o singură cale de ieșire de pe stadion și că puteau să îl oprească pe respectivul fan după meci, evitând bruscările și comportamentul ostil oferit întregii tribune. Prin urmare, vina pentru întregul scandal creat pe stadion între stegari și jandarmi le aparține în totalitate celor din urmă care nu au fost capabili să gestioneze un eveniment minor. Liga Suporterilor Stegari atrage atenția pe această cale anumitor reprezentanți mass-media care au menționat incidentele din tribune drept un scandal intre fanii stegari și cei clujeni, să își corecteze informațiile oferite publicului. Scandalul între cele două grupuri de suporteri nu a existat, din contră, supoterii clujeni au sărit în ajutor nostru atunci când forțele de ordine au început să lovească supoterii prezenți la tribuna a 2-a!“, se arată în comunicat.