Sport
Pițurcă: „Mizez pe valoarea jucătorilor“
Victor Piţurcă a declarat, joi, la Budapesta, că valoarea jucătorilor români este superioară celei a fotbaliştilor unguri, ceea ce îi dă încredere înaintea partidei cu Ungaria, din preliminariile CM 2014.
„Mizez pe valoarea jucătorilor români, care, în momentul ăsta, să spunem, ar fi puţin superioară celei a jucătorilor unguri. Selecţionata României îmi dă speranţe pentru că a jucat bine în ultimul timp, a câştigat multe meciuri şi asta mă face să cred în echipa pe care o conduc“, a spus Piţurcă, adăugând că, în funcţie de felul în care se va derula jocul, ar putea fi mulţumit şi cu un rezultat de egalitate.
Selecționerul consideră că, teoretic, partida de vineri de la Budapesta poate fi decisivă în lupta pentru locul doi, dar susţine că mai sunt suficiente meciuri de disputat, iar selecţionata Turciei este în continuare o echipă periculoasă.
„Acesta este doar un joc, mai sunt încă cinci meciuri, adică încă 15 puncte puse în joc. Se poate întâmpla orice în această grupă. O echipă a Turciei care, să spunem, este valoric peste România sau Ungaria, se află pe locul 4 cu numai 3 puncte. Turcia este încă o echipă periculoasă, totul depinde de punctele pe care le vom câştiga noi în Ungaria. Consider că se poate întâmpla orice în această grupă“, a afirmat Pițurcă.
În opinia lui Victor Piţurcă, pentru echipa naţională a României era important ca partida cu Ungaria să se dispute cu spectatori.
„Se poate întâmpla ca jucătorii să se relaxaze, este posibil. Eu o să lucrez la motivaţia psihologică, sper că jucătorii au înţeles foarte bine mesajul meu. Şi cred că au înţeles pentru că îi văd concentraţi. Dacă vom câştiga vom spune că a fost un avantaj faptul că s-a jucat fără spectatori, dacă nu, vom spune că nu a fost. Dar, repet, pentru echipa României era important ca mâine stadionul să fie arhiplin“, a menţionat Piţurcă.