monitorulcj.ro Menu
Sport

„U“ Mobitelco joacă în fieful liderului

„U“ Mobitelco va juca în această seară în deplasare cu CSM Oradea, liderul clasamentului sezonului regulat. Clujenii au avantajul moral că i-au eliminat pe bihoreni din Cupa României.

 

„U“ Mobitelco va juca astăzi, de la ora 19.15, în fieful formației CSM Oradea, liderul la zi al Ligii Naționale de baschet masculin. Niksa Bavcevic, tehnicianul clujenilor, nu va putea fi prezent la această partidă, din cauză ca a contractat o enterocolită. Din același motiv ar putea lipsi și Derek Whright. Un alt incert este Vedran Nakic, care a suferit o ruptură musculară.

Mihai Silvășan, căpitanul celor de la „U“ Mobitelco, a declarat că echipa sa nu va avea un meci ușor împotriva liderului. „Mergem la Oradea în primul rând pentru a juca un baschet de calitate. CSM Oradea este o echipă foarte bine organizată, disciplinată tactic, cu siguranță nu va fi o partida ușoară, dar sperăm să facem un joc bun“, a declarat căpitanul „studenților“.

Mihai Paul, unul dintre cei mai în formă baschetbaliști clujeni, a declarat că își dorelște ca echipa să facă un meci bun la Oradea. „Ne dorim să facem un joc bun la Oradea, știm că este o echipă greu de învins pe teren propriu. Nu facem calcule, nu ne interesează celelalte rezultate, important este doar ce facem noi. Ne dorim să câștigam ultimele două partide ale returului, apoi vom vedea cu cine jucăm în  play-off“, a spus „Miță“ Paul.

Clujul în Cupă, Oradea în campionat

Cele două echipe s-au întâlnit în lunile decembrie și ianuarie în Cupa României. Orădenii s-au impus pe teren propriu cu 76-70, dar clujenii au întors rezultatul în retur, 75-61, reușind să se califice în Final Four. Bihorenii au câștigat în schimb partida din turul campionatului, 84-82 chiar la Cluj.

„U“ Mobitelco este pe locul 7 în clasamentul Ligii Naționale, cu 46 de puncte, fiind calificați în play-off. Clujenii mai pot spera să urce câteva poziții, însă acest lucru va depinde și de rezultatele celorlalte echipe angrenate în lupta pentru primele locuri.

Meciul din această seară dintre CSM Oradea și „U“ Mobitelco se va disputa de la ora 19.15 la Sala Sporturilor „Antonio Alexe“ din Oradea și va fi transmis în direct de DigiSport 2. Partida va fi oficiată de arbitrii Laurentiu Grigoraș, Fabiana Martinescu și Sorin Drugău, iar comisar de meci va fi Marian Oprea.