Sport
Meci de 6 puncte pentru Universitatea
„U“ Cluj este în căutare primei victorii în Liga 1 din 2011. Elevii lui Ionuţ Badea întâlnesc Unirea Urziceni, la Bistriţa, şi au nevoie de un succes pentru a se depărta de locurile retrogradabile.
Universitatea trebuie să învingă din nou Unirea, o echipă cu care se luptă pentru rămânerea în Liga 1.
„Studenţii“ au avut un debut ratat de retur, în care au obţinut doar un egal acasă cu FC Braşov, 1-1, şi au cedat meciul de la Vaslui, 0-2. În urma acestor rezultate, clujenii au ajuns pe locul 14, ultimul care le asigură participarea şi în sezonul următor de Liga 1. Pentru a sta mai linişti, elevii lui Badea trebuie să repete performanţa din tur şi să învingă din nou Unirea Urziceni. Teoretic, misiunea lor pare acum mai uşoară, întrucât ialomiţenii au pierdut mai mulţi jucători valoroşi şi s-au despărţit de managerul Mihai Stoica, ajuns acum la Steaua.
Ionuţ Badea a declarat că a avut o discuţie cu patronul Florian Walter după înfrângerea de la Vaslui, iar lucrurile au reintrat în normal. „E un meci important, având în vedere că în două etape am făcut un singur punct, e important ca echipa să obţină prima victorie. Indiferent cine va intra pe teren va trebui să dea totul. E o presiune normală ca la orice partidă. Toţi jucătorii sunt valizi, cel puţin până acum“, a spus tehnicianul „şepcilor roşii“.
Ialomiţenii sunt periculoşi şi prin prisma faptului că sunt pregătiţi de Marian Pană, antrenorul care în tur a stat pe banca Universităţii şi cunoaşte bine echipa clujeană.
Niculescu, posibil titular
Ionuţ Badea a mai precizat că este foarte probabil ca Claudiu Niculescu să reapară în echipa de start. „Claudiu este un jucător cu experienţă, care ar avea loc la orice echipă. E la un nivel de formă sportivă destul de bun şi e posibil să apară în primul 11. În etapa a doua au fost anumite considerente de ordin fizic, care m-au determinat să nu-l folosesc“, a explicat Badea. El a mai precizat că lucrurile se vor simplifica mult dacă Universitatea va reuşi să înscrie repede. Antrenorul „studenţilor“ mai crede că Adrian Cristea nu joacă încă la capacitate maximă, dar că este în creştere de formă şi are evoluţii mai bune decât ultimele meciuri jucate pentru Dinamo.
Meciul dintre Universitatea Cluj şi Unirea Urziceni se va juca sâmbătă, de la ora 14, pe stadionul Gloria din Bistriţa, şi va fi transmis în direct de GspTv. Înaintea confruntării directe, clujenii se află pe locul 14, cu 21 de puncte, iar ialomiţenii pe locul 17, cu 18 puncte.