Sport
Monica Niculescu s-a calificat în semifinale la Monterrey
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 51 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de la Monterrey (Mexic), dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
În sferturi, Monica Niculescu a trecut de Timea Babos (Ungaria), locul 123 WTA, scor 7-5, 6-4, după o oră şi 38 de minute de joc.Adversara din semifinale a Monicăi Niculescu va fi Anastasia Pavlyuchenkova, din Rusia, a cincea favorită.Pentru calificarea în semifinale la Monterrey, Niculescu va primi 130 de puncte WTA şi un cec în valoare de 10.425 de dolari.