monitorulcj.ro Menu
Sport

Trică a fost prezentat la CFR Cluj

Eugen Trică a fost numit antrenor al campioanei CFR Cluj. Noul tehnician are ca obiectiv câștigarea Cupei României.

Oficialii echipei din Gruia s-au despărțit de Paulo Sergio și s-au orientat spre Eugen Trică, fost jucător la CFR. Iuliu Mureșan, președintele „feroviarilor“, a declarat că se impuna o schimbare, după rezultatele mult sub așteptări din retur. CFR a reușit doar patru remize în șapte meciuri, pierzând partidele cu Pandurii, Dinamo și Oțelul. „Se impunea o schimbare de antrenor, după rezultatele din retur. După ce am analizat situația, ne-am oprit asupra lui Eugen Trică, un fost jucător emblematic la CFR. L-am sunat după meciul cu Pandurii și când a auzit că îl chemăm, a zis că vine și pe jos. A semnat cu noi, contractul va fi înregistrat la FRF. Am încredere că acest proiect, cu Trică, va fi unul de succes“, a spus președintele CFR-ului. Eugen Trică a pregătit până sâmbătă formația Juventus București, din liga a treia. În 17 meciuri, formația bucureșteană a câștigat 6 meciuri, a înregistrat 6 remize și a pierdut de 5 ori. Trică a declarat că pentru el, poziția de antrenor al CFR-ului, este o provocare. „Pentru mine este o provare interesantă, CFR e un club mare. Am acum o șansă care nu vine de multe ori în viață și vreau să profit de ea. Am avut o discuție cu jucătorii și mi s-au părut puțin triști, le-am spus că trebuie să ridice capul sus, nu e o problemă că au pierdut câteva meciuri“, a declarat noul tehnician al campioanei.Noul tehnician al „feroviarilor“ nu este descurajat de faptul că nu are prea multă experiență în antrenorat. „Multă lume spune, am auzit pe la diferite emisiuni, că nu am experiență. Eu vă spun că sunt puțini antrenori cu experiență în fotbalul românesc, Victor Pițurcă, Mircea Lucescu, Anghel Iordănesc, Jenei, cam ei ar fi“, a mai spus Trică. Trică nu deține încă licența UEFA Pro (fără de care un tehnician nu poate pregăti o echipă din Liga 1), dar CFR are voie să-l treacă pe foaia de joc ca antrenor principal timp de o lună.

 

Trică: „La mine numărul unu este disciplina!“

Noul tehnician al „feroviarilor“ a declarat că le va cere fotbaliștilor șă fie disciplinați și să se implice 100%. „La mine numărul unu este disciplina! Fotbalul cere implicare 100%. În vestiar eu sunt șeful și vreau disciplină tactică! Din ce am văzut, jucătorii nu s-au implicat 100%, din cauza asta au lipsit rezultatele. Marți, o să dea totul pentru victorie! Obictiv a rămas doar Cupa, în campionat nu mai avem ce să facem. Mă interesează să câștigăm meciul, indiferent de scor, e tot una că va fi 1-0, 9-7. Voi face anumite modificări în echipă. Eu prefer jocul ofensiv, agresivitatea și nu țin cont de vârsta fotbaliștilor, ci de implicarea pe care o arată în meciuri și la antrenamente. Fac un apel la suporteri, avem nevoie să fim susținuți de toți ceferiștii adevărați“, a mai spus Trică.Antrenroul l-a lăudat pe Ricardo Cadu, căpitanul obișnuit al CFR-ului. „Mă bucur că va reveni Cadu. El are atitudine pozitivă. Cu încă patru jucători ca Ricardo Cadu, altfel ar sta treaba la CFR. Este un lider, un luptător adevărat“