monitorulcj.ro Menu
Sport

4.000 de clujeni au susținut Family Olympics

Mii de clujeni au susținut o cauză umanitară participând la acțiunile organizate în cadrul Campaniei Family Olympics de la Cluj-Napoca.

 


Campania Family Olympics, ajunsă la cea de a doua ediție, s-a desfășurat în perioada 27 mai – 2 iunie în Cluj Napoca și a reunit peste 4.000 de clujeni care s-au întrecut în diverse competiții pentru a susține cauza umanitară a unor copii și tineri, supraviețuitori ai cancerului. Acțiunea a debutat luni, 27 mai, cu jocuri și concursuri desfășurate în grădinițe și școli din oraș. Au luat parte la aceste activități copii și profesori din 24 de unități de învățământ, care au participat la competiții de ștafete, fotbal target, aruncări la coș, fun tenis, tir cu arcul.

Zilele Family Olympics au continuat cu evenimentul „Înotăm pentru Temerari“, desfășurat în 30 mai la bazinul clubului Moving. Peste 40 de persoane au înotat pentru a ajuta 160 de copii și tineri supraviețuitori ai cancerului să ia parte la Tabăra Temerarii 2013, organizată de Asociația Little People România. Cu această ocazie s-a înregistrat și cea mai importantă sumă strânsă de un participant sau o echipă în cadrul campaniei. O echipă de înotători clujeni, formată din trei persoane, a mobilizat donatori care au strâns împreună peste 2.500 lei.


Sâmbătă, 1 iunie, în parcul Rozelor, au avut loc finalele competițiilor din cadrul secțiunii “Școală, familie, prieteni”, câștigatorii fiind recompesați cu șepcuțe, tricouri, diplome, medalii și dulciuri oferite de Kaufland România. Tot sâmbătă, cei prezenți au luat parte la concursuri de tir cu arcul, badminton, volei, fotbal target, fun-tenis, aruncări la coș, ski pe iarbă, au asistat la demonstrații de fitness, karate, streetball, și au putut să-și facă poze cu clownul Flip-Flop.

Duminică, 2 iunie, pe aleea principală a Parcului Central, a avut loc evenimentul "Alergăm pentru Temerari", la care au luat startul peste 250 de persoane. Sute de persoane au vizitat spațiul Family Olympics și au susținut cu aplauze sau prin donații efectuate pentru cauză pe cei care au alergat.


S-au strâns 6.000 de lei

În cadrul zilelor Family Olympics la Cluj Napoca au fost angrenați in activități peste 4000 de copii din grădinițe și școli, peste 300 de persoane au participat la evenimentele de înot, flotări sau alergare, implicând susținători care au donat peste 6.000 de lei pentru Tabăra Temerarii a Asociației Little People.


Caravana Family Olympics 2013 este organizată de Asociația 11even din Cluj Napoca, în colaborare cu Asociația Little People.

 


 

Citeşte şi:

Family Olympics, din nou la Cluj-Napoca

Geta Ungurean ne vorbește despre Family Olympics

O competiție pentru întreaga familie – „Family Olympics“