monitorulcj.ro Menu
Sport

Victorie fără probleme pentru "tricolori"

Echipa naţională României a învins, marţi, cu scorul de 4-0 (2-0), reprezentativa similară a statului Trinidad-Tobago, într-o partidă amicală disputată pe Arena Naţională.

Ciprian Marica a reuşit prima sa "triplă" sub "tricolor", reuşind să înscrie în minutele 31, 33 şi 81. În minutul 49, Cyrus, de la oaspeţi, a deviat cu capul un şut al lui Grozav, iar mingea a intrat în poartă.

- 1-0: Torje a centrat de pe partea dreaptă, Goian a recentrat cu capul din plonjon din apropierea liniei de fund, mingea a ajuns la Marica, iar acesta a şutat din şase metri, însă portarul Phillip a respins tot până la atacantul român, care a reluat din cinci metri la colţul lung.
- 2-0: Bogdan Stancu a avut o acţiune personală pe partea dreaptă, a pasat în interiorul careului lui Marica, care după ce a preluat a şutat de la 14 metri la colţul scurt.
- 3-0: Grozav a centrat cu exteriorul, Cyrus a intervenit pe traiectorie şi încercarea sa de respingere cu o lovitură de cap a trecut peste portarul Phillip.
- 4-0: Torje a executat un corner de pe partea dreaptă, iar Marica a reluat cu capul din şase metri la colţul scurt.


Caseta tehnică

România: Lobonţ - Măţel (Luchin '46), Găman, Goian (D. Grigore '46), Raţ - N. Grigore (Hoban '46), Lazăr (Nistor '66) - Torje, Stancu (Stoian '82), Chiţu (Grozav '46) - Marica. Selecţioner: Victor Piţurcă.
Trinidad-Tobago: Phillip - Hoyte, Bakr, Cyrus, Jones - Carter, Boucaud (Glen '78), Theobald (Birchall '71), Molino (Guerra '54) - Roberts (Winchester '71), Jorsling (Gay '54). Selecţioneri: Jamaal Shabazz şi Hutson Charles.

Cartonaşe galbene: Stancu '19, Raţ '41 / Boucaud '15, Jones '18.
Partida a fost arbitrată de o brigadă din Serbia, avându-l la centru pe Milorad Mazici, ajutat la cele două linii de Milovan Ristici şi Igor Radojicici. Arbitru de rezervă a fost românul Radu Petrescu.
La meci au asistat 10.128 de spectatori.