Sport
Serena Williams: “Drumul meu nu s-a terminat”
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul unu mondial, a declarat după victoria din finala feminină de la Roland Garros, că drumul său nu s-a terminat şi doreşte să mai cucerească şi alte titluri de Mare Şlem.
În legătură cu cele 16 titluri de Mare Şlem câştigate până acum, Serena Williams a spus: “Cifra 16 nu reprezintă un final pentru mine. Drumul meu nu s-a terminat”.
Despre vârsta sa de 31 de ani, Serena Williams a precizat, după cum informează site-ul Openului Franţei: “Vârsta nu reprezintă decât nişte cifre. Eu mă simt bine, în plină formă, mulţumită de ceea ce fac. Mă simt încă tânără. Nu dau prea mare atenţiei cifrelor”.
“Cred că Maria Şarapova a dat tot ce a avut mai bun în finala cu mine. A fost foarte determinată, iar rezultatul a fost un nivel foarte bun al jocului de tenis. Din punctul meu de vedere, desigur a fost o presiune, dar mi-am spus mereu că nu am nimic de pierdut”, a mai declarat jucătoarea americană.
Serena Williams a câştigat a doua oară turneul de la Roland Garros, sâmbătă, la 11 ani după primul său titlu la Openul Franţei, după ce a dispus de rusoaica Maria Şarapova (N.2), deţinătoarea trofeului, cu 6-4, 6-4.