Sport
Cuic revine la „U“ Mobitelco
Baschetbalistul sârb Branko Ciuc se întoarce la „U“ Mobitelco după doi ani, timp în care a evoluat la BC Timișoara și BC Mureș.
Cuic a fost unul dintre cei mai buni jucători ai clubului clujean în sezonul 2010-11, când „U“ Mobitelco a câștigat cel de-al patrulea titlu din istorie.
„Fanii de la Cluj știu că le-am promis două lucruri: să devin campion cu U Mobitelco și să îmi închei cariera la Cluj. Primul obiectiv a fost îndeplinit, iar acum mă întorc acasă pentru ca să îndeplinesc a doua parte a promisiunii. Îi asigur pe fani că mai am încă multe de arătat în baschet“, a declarat Branko Cuic după revenirea la Cluj.