monitorulcj.ro Menu
Sport

TAS a confirmat depunctarea clubului Oţelul Galaţi

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a confirmat sancţiunea dictată de Comisia de Disciplină a FRF în cazul clubului Oţelul Galaţi, penalizarea cu două puncte, ca urmare a unor datorii către un impresar.

"Clubul Oţelul Galaţi a fost sancţionat, la 30 mai 2012, de Comisia de Disciplină a FRF cu scăderea a două puncte din cele acumulate în campionat de echipa de cel mai înalt nivel (echipa din Liga I) pentru neplata în termenul regulamentar a sumelor datorate agentului de jucători Codoban Tătar Ionel. În 3 iulie 2012, Comisia de Recurs a FRF a respins recursul formulat de club şi a decis menţinerea sancţiunii dispuse de Comisia de Disciplină", se arată într-un comunicatul FRF.


Sancţiunea a fost aplicată în sezonul precedent al Ligii I. Astfel, Oţelul rămâne cu 41 de puncte, dar ocupă tot locul 11.

Conform deciziei TAS, gruparea gălăţeană va trebui să achite şi cheltuielile de judecată.