monitorulcj.ro Menu
Sport

Ştefan Constantin, la naţionala de handbal?

Zvonul conform căruia antrenorul echipei de handbal masculin „U“ Transilvania Cluj, Ştefan Constantin, ar fi primit o ofertă din partea Federaţiei Române de Handbal (FRH) de a prelua echipa naţională masculină a fost confirmat de Mihai Tritean, managerul Universităţii, şi chiar de antrenor.

„Eu îl voi sprijini pe Ştefan indiferent de ce decizie va lua. Interesul FRH pentru antrenorul nostru este real şi acest fapt reprezintă o confirmare a muncii depuse la clubul nostru. Încă nu ştim ce decizie va lua, o astfel de perspectivă e foarte tentantă. Ştefan are timp să se gândească până la finalul lunii martie. S-ar putea să antreneze în paralel Universitatea şi echipa naţională“, a declarat ieri Mihai Tritean, managerul echipei de handbal masculin a Universităţii Cluj. „Sunt puţin surprins că Mihai (Tritean - n.r.) a dezvăluit oferta FRH. Eu mă concentrez pe munca de la club acum. Urmează pentru noi un meci foarte dificil, împotriva celor de la HCM Constanţa, cea mai bună echipă din ţară. Venim după două meciuri pe care vrem să le uităm, cele cu CSM Bucureşti şi Reşiţa. Ne dorim o victorie în acest meci“, a spus Ştefan Constantin. „U“ Transilvania va primi duminică, de la ora 12, vizita campioanei HCM Constanţa, la Sala Sporturilor „Horia Demian“. Meciul va fi transmis în direct de DigiSport.